Camilla Parker-Bowles va lipsi de la nunta Prinţesei Eugenie! Ce s-a întâmplat în familia regală?

8 octombrie 2018   Royals

La sfârşitul acestei săptămâni, pe 12 octombrie, Prinţesa Eugenie se va căsători cu alesul inimii ei, Jack Brooksbank, iar toţi membrii familiei regale sunt invitaţi la fericitul eveniment.

Din păcate pentru Eugenie, chiar dacă alături de ea îi vor fi cele mai apropiate rude, printre care părinţii şi sora ei, dar şi unchiul ei, Prinţul Charles, una dintre mătuşi nu poate fi alături de ea. Potrivit celor de la Hello Magazine, Camilla Parker-Bowles nu va fi prezentă la nunta Prinţesei Eugenie, astfel că viitorul rege va merge neînsoţit.

Soţia Prinţului Charles este nevoită să onoreze un angajament pe care şi l-a luat cu mult timp în urmă, astfel că nu are cum să fie alături de Eugenie, oricât de mult şi-ar dori acest lucru. „Ducesa de Cornwall nu vrea să dezamăgească atunci când îşi dă cuvântul, aşa că nu are cum să ajungă la nuntă“, a spus un apropiat al casei regale.

La nuntă vor fi prezenţi şi verii Prinţesei Eugenie, William şi Harry, care vor fi însoţiti de soţiile lor, Kate şi Meghan, dar şi de micuţii George şi Charlotte. Mai mult decât atât, invitat este şi Robbie Williams, care va merge alături de soţia lui, Ayda Field, şi de  micuţa Teddy.

Mai multe