Camilla refuză să poarte coroana "sângeroasă" la încoronarea lui Charles
Regina Consoartă va fi încoronată alături de Regele Charles pe 6 mai 2023, la Westminster Abbey. Și, pentru a nu genera un scandal diplomatic de amploare, Camilla a refuzat să poarte coroana care conține așa-zisul diamant sângeros.
Este vorba despre coroana care prezintă controversatul diamant Koh-i-Noor și care a fost purtată doar de către Reginele Marii Britanii. Ei bine, acum, acest accesoriu regal urmează să fie pus deoparte pentru a „reflecta rolul monarhului de astăzi și felul în care acesta privește spre viitor”, conform spuselor palatului. Potrivit The Telegraph, o altă opțiune pentru încoronare este coroana purtată de Regina Adelaide în 1831.
Miercuri, controversata coroană a fost readusă în discuție atunci când un purtător de cuvânt al partidului aflat la conducere în India a declarat pentru The Telegraph: „Folosirea coroanei Koh-i-Noor aduce înapoi amintiri dureroase din trecutul colonial. Cinci până la șase generații de indieni au suferit sub mai multe dominații străine timp de peste cinci secole. Ocaziile recente, cum ar fi moartea Reginei Elisabeta a II-a, încoronarea noii Regine Camilla și utilizarea coroanei Koh-i-Noor readuc poporul hindus înapoi în zilele Imperiului Britanic.”
Această coroană sângeroasă prezintă 2.800 de diamante, iar pe crucea din față este încrustat mult discutatul diamant Koh-i-Noor de 105 carate.
Diamantul provine din India și, ulterior, i-a fost dăruit Reginei Victoria de către ultimul împărat al acestei țări, care avea doar zece ani la acea vreme.
Cu toate acestea, țări precum Pakistan, Bangladesh, Afganistan și chiar și talibanii susțin că diamantul le aparține lor și ar trebui returnat.
William Dalrymple, co-autor al volumului Koh-i-Noor: The History of the World’s Most Infamous Diamond susține că acesta „este o piatră extrem de sensibilă” și este de părere că o eventuală purtare a diamantului la încoronare ar putea fi o „grenadă diplomatică masivă”.
Cu toate acestea, sursele regale susțin că Regina Consoartă Camilla este foarte probabil să aleagă să poarte o coroană diferită, cu pietre mai puțin valoroase, pentru a evita un scandal diplomatic.
Foto: Getty Images, Profimedia