Care e povestea Prințesei Benedikte, sora și confidenta Reginei Margrethe a II-a

24 iulie 2023   Royals

Zilele acestea, suverana daneză și sora sa mai mică își petrec vacanța la reședința de vară Castelul Graasten din sudul Iutlandei.

De multe ori, danezii o văd pe regina lor însoțită de sora ei mai mică, Prințesa Benedikte, la evenimentele regale. Chiar și acum, pe timpul verii, cele două surori își petrec timpul împreună la Castelul Graasten din sudul Iutlandei.

Casa Regală daneză chiar a publicat niște imagini cu cele două, în timp ce priveau la schimbarea gărzii, un eveniment intrat în tradiție de fiecare dată când Regina Margrethe a II-a se află la Castelul Graasten.

Alteța Sa Regală Benedikte Astrid Astrid Ingeborg Ingrid, Prințesă a Danemarcei este cea de-a doua fiică a regelui Frederik al IX-lea și a Reginei Ingrid. Sora mai mică a Reginei Margrethe a II-a, dar mai mare a Reginei Anne-Marie a Greciei, ea s-a născut la 29 aprilie 1944 la Palatul Frederik al VIII-lea, în complexul Amalienborg, Copenhaga. Venită pe lume în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Danemarca se afla în plină ocupație nazistă, forțele armate daneze n-au putut să sărbătorească nașterea sa cu tradiționalul salut cu 21 de salve de tun. Totuși, o zi mai târziu, Holger Danske, un grup de rezistență danez, a marcat nașterea Prințesei Benedikte prin detonarea a 21 de bombe la Ørstedsparken, Copenhaga.

După școala generală, a urmat liceul în Anglia și facultatea în Elveția, având și un curs de design și croitorie.

Prințesa Benedikte a fost domnișoară de onoare la nunta verișoarei sale, Prințesa Birgitta a Suediei, în 1961, și, din nou, la nunta Prințesei Sophia a Greciei și Danemarcei cu Juan Carlos al Spaniei, în 1962.

În 1947, când Regele Christian al X-lea, a murit, iar tatăl ei a urcat pe tronul Danemarcei ca Rege Frederik al IX-lea, într-o perioadă în care succesiunea la tron urma principiile Legii Salice, care împiedicau femeile să devină monarh al Danemarcei. Abia în 1953, Constituția a fost modificată pentru a permite succesiunea feminină în absența bărbaților, ceea ce a făcut posibil ca Prințesa Benedikte și surorile sale să aibă drepturi dinastice.

Cu trei luni înainte de nunta Prințesei Margrethe și a Contelui Henri de Laborde de Monpezat, a fost anunțată logodna Prințesei Benedikte cu Prințul Richard de Sayn-Wittgenstein-Berleburg. Regele Frederik al IX-lea și-a dat consimțământul pentru căsătoria celei de-a doua fiice a sa în Consiliul de Stat cu o săptămână înainte de nunta Prințesei Margrethe, dar a condiționat acest consimțământ astfel încât copiii rezultați din căsătorie să aibă drepturi de succesiune în Danemarca doar dacă erau crescuți în țară, ceea ce nu s-a întâmplat.

Nunta lor a fost sărbătorită la 3 februarie 1968, cu o ceremonie religioasă la Biserica Palatului Fredensborg, urmată de un banchet la Palat.

De-a lungul anilor, Prințesa Benedikte a avut o serie de angajamente în Danemarca în calitate de membru activ al Casei Regale, a fost prezentă la deschiderea Parlamentului și la banchetele de stat care au loc în timpul vizitelor de stat. De asemenea, ea deține patronaje care reflectă numeroasele sale interese, cum ar fi mișcarea de cercetași și caii, ea însăși fiind crescătoare de cai și călăreață de dresaj.

Sportul ecvestru a preocupat-o întotdeauna pe Prințesa Benedikte, iar de peste 30 de ani a fost protectoarea Asociației Daneze de Călărie. În plus, Alteța Sa Regală este patronul asociației raselor de cai daneze, a Protecției Cailor și Federațieia Mondiale de Creștere a Cailor. Fiica sa cea mică, Alteța Sa Prințesa Nathalie zu Sayn-Wittgenstein-Berleburg, este la rândul ei antrenoarea națională a echipei naționale de dresaj a Danemarcei din 2017, iar înainte de asta a reprezentat Danemarca la șapte campionate europene, trei campionate mondiale, precum și la Jocurile Olimpice de la Beijing (2008) și respectiv Londra (2012), unde Prințesa în 2008 a câștigat bronzul la dresajul echipei.

Prințesa Benedikte a fost desemnată și Regent adjunct al Danemarcei în absența surorii sale, a Prințului moștenitor Frederik și a Prințului Joachim.

Din păcate, din martie 2017, sora reginei este văduvă, după ce soțul său, Prințul Richard de Sayn-Wittgenstein-Berleburg a decedat subit. Slujba de înmormântare a avut loc în orașul Berleburg.

FOTO: Casa Regală daneză

Mai multe