Care este codul vestimentar pentru mult așteptata încoronare? Prima oară în istorie când se-ntâmplă asta
Nimic nu mai poate fi la fel ca în trecut, asta e cert. Nici măcar o ceremonie impozantă de încoronare, așa cum se obișnuia în urmă cu 50 de ani.
Cumva, sfătuitorii regali și-au făcut treaba și Regele Charles a decis că așa va fi cel ai bine: departe de fastul inflexibil de odinioară. Încoronarea se anunță un eveniment istoric moderat ca opulență. Va fi prima dată în istoria Marii Britanii când se întâmplă asta.
Până acum, monarhii și staff-ul lor nu se uitau la bani. Acum situația e diferită, totul pe fundalul din ce în ce mai întețit al vocilor care contestă monarhia și relevanța, cât și competența ei.
Drept urmare, ceremonia din 6 mai va fi mai mult decât permisivă în ceea ce privește codul vestimentar, altă dată inflexibil.
Încoronarea Regelui Charles al III-lea va avea un „cod vestimentar relaxat”. The Telegraph înțelege că „acest cod vestimentar mai relaxat este conceput pentru a se potrivi cu dorința monarhului pentru o ceremonie simplă, care să reflecte atitudinile publice față de familia regală și dorința de a evita excesul în timpul crizei costului vieții”.
Potrivit The Telegraph, participanților li s-a cerut să se îmbrace adecvat pentru eveniment, însă nu fastuos. Doar membrii Camerei Lorzilor vor purta tradiționala mantie de încoronare și coroneta. Ceilalți reprezentați publici pot veni ca la Parlament.
Regula se aplică și în cazul celor mai importanți membri regali. De exemplu, revista People a scris despre probabilitatea ca Prințesa de Wales să participe fără diademă, lucru de neconceput în perioada în care Elisabeta a II-a a fost încoronată.
Evident, vom vedea coroane pe capetele monarhilor: Regele Charles și Regina consoartă Camilla.
Anunțul legat de noutățile încoronării a fost făcut anterior, de reprezentanții Palatului Buckingham. Toată ideea vine doar ca să reflecte oglindirea monarhiei în realitățile prezentului. Istoria e minunată, doar că fiecare eveniment își oglindește realitățile vremurilor. Britanicii par că s-au cam săturat de monarhie, pe care o consideră o instituție greoaie, ce nu le apără interesele. Oamenii comentează intens pe site-urile locale și par nemulțumiți și neîncrezători în reformele promise. Partea tristă este că nu au îndoieli legate doar de Charles, ci chiar și de prințul moștenitor William.
Foto: Getty