Carole Middleton, cu o transformare demnă de covorul roșu. Imagine rară de la nunta Prințesei de Wales

26 aprilie 2024   Royals

Când o vedem pe mama Prințesei de Wales, Carole Middleton, ne dăm seama de la cine a moștenit viitoarea regină frumusețea și eleganța sa.

În timp ce Kate și William se pregătesc să marcheze cea de-a 13-a aniversare a nunții lor, care a avut loc pe 29 aprilie 2011, presa britanică a descoperit o fotografie inedită de la petrecerea de nuntă din acel an, un eveniment la care au participat 300 de invitați.

Deși au fost date publicității, până azi, foarte puține fotografii de la această petrecere de nuntă, revista britanică Hello! a făcut publică, ieri, o fotografie rară care o surprinde pe Carole în a doua ei ținută de mamă a miresei, una extrem de glam, demnă de covorul roșu al unei gale de la Hollywood.

Dacă la festivitățile de zi, mama lui Kate a ales să poarte o rochie albastru pastel și o haină asortată de la Catherine Walker, la recepția privată, Carole s-a schimbat cu o rochie neagră până la podea, în care a arătat pur și simplu ravisant.

Pentru ca apariția ei să fie cu adevărat regală, ea și-a completat look-ul cu un colier strălucitor și cercei lungi, iar părul a fost coafat într-un coc elegant, finisat cu accesorii de păr strălucitoare.

Carole a recunoscut ulterior că nu a fost prea stresată de nunta regală, în ciuda faptului că a fost un eveniment difuzat la televizor și urmărit de întreaga lume.

Mărturisind că „urăște” cumpărăturile, mama lui Kate a declarat următoarele într-un interviu pentru publicația The Telegraph: „Ca orice mamă, am vrut să arăt cât pot de bine, să-mi fac copiii mândri și să mă bucur de acea zi. Sincer, nu cred că am fost mai stresată decât oricare altă mamă-de-mireasă”.

Cât despre mireasă, și Prințesa de Wales a făcut o schimbare de ținută mult așteptată în ziua nunții ei cu Prințul William, alegând pentru recepția de la palat o superbă rochie de seară, din satin și cu o centură din pietre prețioase, semnată Alexander McQueen.

Foto: Getty Images, Profimedia, Hello!

Mai multe