Casa Prinţului Charles poate fi vizitată! Iată când!
Veşti minunate pentru simpatizanţii casei regale britanice. Clarence House, reşedinţa oficială a Prinţului Charles şi a Ducesei de Cornwall, are porţile deschise pentru curioşi, însă pentru o perioadă limitată.
Astfel, toţi cei care vor să vadă cum arată pe interior reşedinţa dispusă pe cinci etaje a Prinţului Charles o pot face de astăzi, 1 august, până pe 31 august.
Clarence House a fost construită între anii 1825 – 1927 şi a intrat în istorie drept reşedinţa regalităţilor. Asta pentru că timp de 50 de ani a fost reşedinţa Reginei Mamă (din 1953 – 2002), iar ulterior i-a seervit drept casă Prinţului William (din 2003 până în 2011, când s-a căsătorit) şi chiar fratelui său, Prinţului Harry ( din 2003 până în 2012).
Iar dacă sunteţi interesaţi de vizita acestei case, aflaţi că turul va cuprinde şi o vizită în grădina reşedinţei. Aceste camere mai sunt incluse în turul oficial: ” The Morning Room”, „The Library”, ”The Dining Room” şi ”The Garden Room” – aceasta din urmă fiind camera unde Charles şi Camilla primesc vizite oficiale.
Turul de 45 de minute este cu adevărat incitant, mai ales că mobilierul a rămas aproape acelaşi din timpul Reginei Mamă.
În Clarance House se găsesc şi câteva picturi importante din secolul XX, ce le aparţin pictorilor precum John Piper, Graham Sutherland şi Augustus John.
Biletul acestui tur este de 10 lire pentru un adult.