40 de ani de la moartea lui Grace Kelly, splendida Prinţesă de Monaco

13 septembrie 2022   Case regale

La patru decenii de la dispariţia ei fulge­rătoare într-un accident de maşină, regretata Prinţesă de Monaco este în continuare un sim­bol al graţiei feminine universale.

Când frumoasa actriţă a interpretat rolul unei prinţese în filmul „The Swan”, nici prin gând nu-i trecea că va deveni, într-o bună zi, o prinţesă advărată. În 1955, când Grace Kelly devenise deja una dintre cel mai bine plătite şi respectate actriţe din lume, a fost invitată să facă parte din delegaţia Statelor Unite la Festivalul de Film de la Cannes. Întâlnirea cu Prinţul Rainier al III-lea a avut loc în timpul unei şedinţe foto, tocmai în perioada în care acesta îşi căuta o soţie demnă de titlul său. „O văd cu părul lung în culoarea frunzelor toamnei. Ochii ei sunt albaştri sau violet, cu mici inflexiuni aurii“, o descria, ca prin vis, Rainier. Şi fix aşa era Grace!

Revenită în Statele Unite, diva marelui ecran a primit cu surpriză mesajele de curtoazie trimise de Prinţul de Monaco, menţinând cu el o legătură la distanţă. Însă, tot în acel an, când Rainier a făcut un turneu diplomatic în Statele Unite, la finalul celor trei zile petrecute cu Grace şi familia ei, prinţul i-a cerut mâna. lar anul următor, pe 19 aprilie 1956, cei doi se căsătoreau în cadrul unei ceremonii publice opulente, desfăşurată la Monaco şi urmărită de 30 de milioane de telespectatori din întreaga lume.

Însă fericirea visată a fost umbrită de interdicţia de-a mai apărea pe marele ecran, de temperamentul rece al prinţului şi de desele lui infidelităţi. Singurii care îi aduceau zâmbetul pe buze erau cei trei copii ai lor: Prinţesa Caroline, Prinţul Albert - actualul suveran al Prin-cipatului - şi Prinţesa Stéphanie.

Din păcate, pe 13 septembrie 1982, pe când se afla în maşină alături de mezina Stéphanie şi conducea pe şoseaua înaltă a Coastei de Azur, prinţesa a suferit un accident vascular cerebral la volan, ceea ce a făcut-o să piardă controlul maşinii şi să cadă în gol, prăbuşindu-se peste 30 de metri. Mama şi fiica au fost scoase din maşină în viaţă, însă Grace a decedat a doua zi din cauza unei hemoragii craniene, în timp ce fiica ei, Stéphanie, a supravieţuit incredibilului accident. Prinţesa Grace avea doar 52 de ani. Pierderea ei a fost acerb resimţită de cei trei copii, dar şi de Prinţul Rainier, care nu şi-a revenit niciodată după pierderea ei.

FOTO: Profimedia

Mai multe