Alina-Marie de Roumanie, din nou în costum popular, la premiera filmului "Maria, Regina României"

7 noiembrie 2019   Case regale

A fost o nouă ocazie pentru soţia lui Nicolae al României de a îmbrăca portul tradiţional românesc, de data aceasta la lansarea unui film despre legendara Regină Maria.

Nu mai e un secret faptul că personalitatea Reginei Maria este una dintre principalele surse de inspiraţie pentru tânăra soţie a nepotului Regelui Mihai. Nu o dată, Alina-Maria Binder, actualmente Alina-Marie de Roumanie, a îmbrăcat costumul naţional, chiar şi cu ocazia pictorialului realizat pentru logodnă. Mai mult, ea a a recunoscut că multe din ţinutele sale cu iz etno sunt, de fapt, o încercare de a transmite mai departe tradiţia şi dragostea pentru româniesm, în spiritul curentului deschis la începutul secolului trecut de Regina Maria.

Prin urmare, era firesc ca soţia lui Nicolae al României să meargă la premiera filmului "Maria, Regina României" tot în port tradiţional, ca un frumos tribut adus celei mai iubite regine ale noastre.

""Maria, Regina României", un film de excepţie, la a cărui premieră de gală ne-am bucurat să fim prezenţi aseară, la Ateneu ☺", a scris Liviu Popescu, naşul cuplului princiar, într-o postare pe contul său de socializare.

Declarat câştigător în cadrul Festivalului ”Les Films de Cannes”, prin votul publicului, în secţiunea Avanpremierele Toamnei, filmul ”Maria, Regina României” ajunge, din 8 noiembrie, în cinematografele din toată ţara.

Pelicula, bazată pe fapte reale, prezintă drumul anevoios, plin de încercări al unei Regine aflată într-o luptă dură cu cei mai importanţi lideri ai lumii, pentru împlinirea unui mare vis: România Unită. Conferinţa de pace de la Paris, 1919. Un an de cumpănă, ce a imprimat în inima unui popor urmele dureroase ale războiului.

Regizorul britanic Alexis Sweet Cahill a ştiut să construiască cu talent şi farmec, imaginea unei moment din istoria României prea puţin cunoscut, însă de o însemnătate covârşitoare pentru un popor aflat în pericol de a-şi pierde graniţele. Muzica, compusă de Giancarlo Russo şi interpretată de Orchestra Simfonică Naţională Radio din Bulgaria, costumele, decorurile, abordarea clară, obiectivă, a unei perspective ce îmbină armonios evenimentele acelor vremuri tulburi, cu emoţia, fac din filmul ”Maria, Regina României”, tabloul autentic al unei ţări cufundate în conflicte şi intrigi politice.

Filmul, o producţie Abis Studio, reprezintă rezultatul muncii unei echipe ce a strâns laolaltă peste 200 de profesionişti, mii de ore de filmare, locaţii refăcute (zone din Calea Victoriei, Gara de Nord, Gara din Lyon), decoruri, piese de mobilier (biroul Regelui şi al Reginei,) respectându-se întocmai modelul original. Filmările au avut loc în România şi în Franţa şi au pus în valoare locaţii autentice, precum Palatul Cotroceni, Castelul Peleş, Quai d’Orsay din Paris.  

Realizat după ideea lui Brigitte Drodtloff, alături de co-scenarista Maria-Denise Theodoru, scenariul a fost adaptat pentru marele ecran de Ioana Manea, alături de regizorul Alexis Sweet Cahill. Din distribuţie fac parte actori români, francezi şi englezi: Roxana Lupu (Regina Maria), Daniel Plier (Regele Ferdinand), Anghel Damian (Prinţul Carol al II-lea), Adrian Titieni (Ion I.C. Brătianu), Emil Măndănac (Prinţul Ştirbey), Ronald Chenery (Georges Clemenceau), Philippe Caroit (Contele de Saint-Aulaire), Richard Elfyn (Lloyd George), Patrick Drury (Woodrow Wilson).

Mai multe