Amantlâcurile Prinţului Philip în cei 73 de ani de căsnicie. Cum a rezistat mariajul regal în ciuda aventurilor prinţului?
Sunt căsătoriţi, parcă, dintotdeauna.
Iar astăzi, aceşti seniori regali britanici aniversează 73 de ani de căsnicie. Pe 20 noiembrie 1947, Regina Elisabeta a II-a îi spunea Da chipeşului Prinţ Philip de Grecia şi Danemarca. Pe 20 noiembrie 2020, cei doi bunici şi străbunici se află în carantină la Castelul Windsor, acolo unde au fost fotografiaţi deschizând o felicitare aniversară realizată de strănepoţii lor, fraţii George, Charlotte şi Louis.
Un cuplu longeviv şi o căsnicie la care alţii pot doar aspira. Dar a fost căsnicia lor chiar una model, lipsită de obstacole, frustrări, ba chiar infidelităţi? Unele voci spun că realitatea n-a semănat deloc cu aparenţele. Aproape toţi membrii familiei regale au călcat strâmb, într-un fel sau altul, însă puţini se aşteptau ca lucrul acesta să fie făcut de credinciosul soţ al Reginei Elisabeta. Seniorul acum în vârstă de 99 de ani a fost un mare admirator al sexului frumos, cu o tinereţe neliniştită, condimentată de aventuri extraconjugale pe care palatul s-a chinuit să le ascundă.
Chipeşul soţ al suveranei britanice n-a fost chiar bărbatul unei singure femei, iar regina a ştiut asta. Şi ea, şi opinia publică, hrănită, de-a lungul timpului, cu zvonuri legate de amorurile clandestine ale Ducelui de Edinburgh.
Unul dintre cele mai mari scandaluri a avut loc în anul 1948, când suverana Angliei tocmai ce îl adusese pe lume pe primul lor născut, Prinţul Charles. Era acelaşi an în care circulau zvonurile legate de aventura prinţului consort cu o stea a scenei londoneze.
E vorba despre Pat Kirkwood, de aceeaşi vârstă cu prinţul, actriţă şi dansatoare britanică de musicaluri şi, în acelaşi timp, cel mai bine plătită artistă de pe scena teatrului din Londra. Philip şi Pat s-au cunoscut pe când Regina Elisabeta era însărcinată în opt luni cu fiul ei, Charles. Interesant este că, şi în aceste condiţii, prinţul şi actriţa nu şi-au ascuns foarte bine idila, cinând în public la un restaurant din Londra şi dansând în cluburi de noapte, cât se poate de apropiaţi, în văzul tuturor. Aceste întâlniri în public aveau să se repete de alte şase ori, cei doi corespondând, atunci când nu se vedeau, prin scrisori.
"E plin de viaţă şi de energie", avea să spună actriţa despre soţul reginei, într-o perioadă în care reputaţia ei avea să fie compromisă de un articol care vorbea despre relaţia lor, intitulat The Prince and the Showgirl. Chiar dacă Pat a negat tot timpul că ar fi fost ceva romantic între ea şi Philip, palatul a refuzat să infirme aceste zvonuri, lucru care i-a ruinat cariera presupusei sale amante.
Tot o stea de cabaret a fost şi o altă amantă din trecut a prinţului, grecoaica Helene Corbet, care poza în postura de veche amică de-a lui Philip. După cum ştim, acesta a copilărit, la rândul lui, în insula grecească Corfu. Ei bine, după ce a divorţat, această artistă a avut doi copii, Max şi Louise, a căror paternitate a fost ţinută secret. Cum Philip a acceptat să le fie naş, ba chiar a plătit taxele şcolare ale lui Max, mulţi s-au întrebat dacă nu cumva el este şi adevăratul lor tată. Atât Helene, cât şi fiul ei, Max, au infirmat aceste bârfe despre copiii din flori ai lui Philip.
Un alt zvon foarte interesant o are în centru chiar pe mama lui Sarah Ferguson, pe numele ei Susan Barrantes, o britanică destul de predispusă la relaţii extraconjugale. Fiica ei s-a căsătorit cu fiul Prinţului Philip, Andrew, iar ea ar fi avut o aventură cu tatăl. Bârfa este susţinută de autoarea regală Ingrid Seward în cartea ei, "My Husband and I: 70 Years of Royal Marriage".
Zvonurile au rămas la statutul de zvonuri, iar un Prinţ Philip exasperat a răbufnit, în 1992, în legătură cu toate acestea: "V-aţi gândit vreodată la faptul că, în ultimii 40 de ani, nu m-am mişcat nicăieri fără un poliţist care să mă însoţească? Cum naiba aş fi putut să fac chestiile astea?".
O cale s-ar fi găsit, credem noi…
Foto: Getty Images, Profimedia