Ce a discutat Harry, nepotul rătăcitor, cu regina Elisabeta

19 aprilie 2022   Case regale

Ducii de Sussex s-au reunit cu Regina Elisabeta a II-a luna aceasta, pentru prima dată în doi ani.

Prințul Harry a oferit câteva detalii despre discuția privată pe care a avut-o cu Maiestatea Sa, săptămâna trecută. ”Are numeroase mesaje de susținere pentru echipa britanică, pe care deja le-am transmis”, a menționat ducele luni postului BBC. Căci Harry este fondatorul Jocurilor Invictus, competiție care se adresează personalului militar rănit pe front.

”A fost minunat să o revăd! Sunt convins că dacă ar putea, i-ar face o deosebită plăcere să fie aici.”

Această discuție cu Elisabeta a II-a este prima întâlnire față în față de când el și soția sa Meghan Markle au renunțat la îndatoririle regale în februarie, 2021.

Harry a insistat că discuția cu bunica sa s-a axat pe călătoria sa în Olanda pentru Jocurile Invictus. Harry, în vârstă de 37 de ani, și Meghan, în vârstă de 40 de ani, i-au vizitat pe Regina Elisabeta și pe Prințul Charles cu doar o săptămână înainte de aniversarea suveranei, care va împlini 96 de ani pe 21 aprilie.

Harry a mai ajuns în Anglia vara trecută, la dezvelirea statuii mamei sale, dar pentru Markle a fost prima vizită în Regat după martie 2020.

Ducii de Sussex au fost taxați de britanici fiindcă nu au participat la ceremonia de comemorare a Prințului Philip. Ducele de Edinburgh a murit la 99 de ani, în aprilie anul trecut.

Să sperăm că îi vor aduce și strănepoții Reginei, la următoarea vizită. Se cunoaște faptul că suverana dorește să o întâlnească pe Lilibet, strănepoata care îi poartă și numele.

Mai multe