Ce fiică a Regelui Mihai putea fi în locul Camillei? Iată zvonurile apărute în anii ’70
Încoronarea Reginei Camilla a produs un val de indignare în regatul Marii Britanii, pe fondul trecutului scandalos al acesteia. Interesant este că, dacă istoria ar fi arătat diferit, în locul ei putea fi chiar una dintre fiicele Regelui Mihai.
În anii ’70, când Charles, fiul cel mare al Reginei Elisabeta a II-a, era numai bun de însurătoare, multe Case Regale și-ar fi dorit să încheie un astfel de parteneriat profitabil, măritându-și fiicele cu moștenitorul tronului britanic. Iar pe lista pretendentelor, pe care se aflau multe nume nobile, s-ar fi speculat, la un moment dat, că erau trecut și două nume românești din familia Regelui Mihai I.
Într-o notă a Securității, care îl urmărea pe fostul suveran aflat în exil, se arată că „Potrivit unor date recente, una dintre fiicele lui Mihai de Hohenzollern, Elena, se va căsători cu Charles, prinţul moştenitor al Angliei, logodna urmând să aibă loc în cursul acestui an Regina Elisabeta a II-a a Angliei şi Prinţul Philip şi-ar fi dat consimţământul în acest sens, iar după toate probabilităţile, venirea la tronul Marii Britanii a Prinţului Charles ar urma să aibă loc în anul 1977”, se arată în dosarul de urmărire informativă a Regelui Mihai, publicat de CNSAS.
Acestea au rămas doar îngrijorări şi presupuneri, deoarece Principesa Elena, a doua născută a Reginei Ana și a Regelui Mihai, actualmente mama lui Nicolae al României, a urmat alt destin. Ce-i drept, aceasta a fost căsătorită cu un englez, dar nu cu Charles, ci cu profesorul Robin Medforth-Mills, de la Universitatea din Durham. Evenimentul a avut loc în 1983, urmat de venirea pe lume a celor doi copii ai lor: Principele Nicolae s-a născut în aprilie 1985, iar sora lui, Elisabeta Karina de Roumanie, în ianuarie 1989.
Dar nu doar ea a fost asociată cu Charles! Cel mai vehiculat nume din Familia Regală română a fost chiar cel al fiicei celei mari a Reginei Ana și a Regelui Mihai, Margareta. Supoziția a fost preluată în revista spaniolă „Hola”, într-un articol cu titlul „Zvonuri despre Margareta de România, posibila aleasă a Prințului Charles al Angliei”. La acea vreme, jurnaliștii spanioli scriau atunci că cei doi s-ar fi întâlnit cu ocazia unor evenimente sociale recente și au stat îndelung de vorbă.
„Puțini sunt cei care îşi pot da seama că există un nou zvon referitor la o altă «posibilă » mireasă, încă una, pentru Prințul Charles al Angliei. Dar noi, fideli cronicilor zilei, consemnăm că, în ultimul timp, s-a pomenit numele unei prințese regale asociat, în mod romantic, celui al viitorului rege al Angliei: acest nume a fost cel al Margaretei de România, 25 de ani, fiica exilatului Rege Mihai şi a soției sale, Regina Ana, născută Prințesă de Bourbon-Parma”, scria revista spaniolă „Hola”, într-un număr ieșit pe piață în anul 1974.
„Margareta a fost primită de mai multe ori de Regina Elisabeta la palatul Buckingham, dar şi în alte reşedinţe ale suveranei… Charles al Angliei şi Principesa Margareta de România s-au întâlnit recent în cadrul mai multor evenimente sociale şi, după ce au stat îndelung de vorbă, au descoperit că au multe gusturi şi înclinaţii în comun. Şi, cel mai important, potrivit unor surse apropiate Curţii engleze, este că Regina Elisabeta nu ar avea nimic de obiectat la o eventuală logodnă dintre fiul său şi fata cea mare a Regelui Mihai", mai dezvăluia articolul.
Pe lista posibilelor partenere ale Prințului Charles se mai aflau la vremea aceea și Lady Jane Wellesley, fiica ducilor de Wellington, Georgina Russell, fiica ambasadorului britanic la Madrid, Rosie Clifton, fiica unui colonel retras şi secretară în Londra și Lady Henrietta Fitzroy, fata ducilor de Grafton.
Nu știm dacă între Charles și Margareta a existat vreo pasiune secretă, dar cert e că ei și-au petrecut împreună multe veri din copilărie și adolescență și, peste ani, și-au cultivat prietenia. Drept dovadă și vizitele dese ale lui Charles la noi în țară, precum și desele invitații făcute Custodelui Coroanei române în Anglia, culminând cu cea de-acum, la încoronarea de la Westminster Abbey.