Ce pereche de actori celebră la Hollywood e vecină cu Regele Charles şi Regina Camilla?

28 februarie 2023   Case regale

Poate că perechea regală e cea mai urmărită din Marea Britanie, dar acum au în apropiere nişte vecini la fel de celebri, cunoscuţi în lumea largă.

Marea Britanie a fost mereu ofertantă pentru celebrităţile de peste Ocean, atât profesional, cât şi personal. Fiind două ţări vorbitoare de limbă engleză, iar Anglia oferind acele locuri istorice şi peisaje care îi lipsesc Americii, VIP-urile au pendulat mereu între ele, cumpărându-şi proprietăţi pe ambele maluri ale Atlanticului.

Potrivit revistei britanice "Hello!", chiar în perimetrul în care locuiesc acum Regele Charles al III-lea și Regina consoartă Camilla, s-a mutat o pereche hollywoodiană. Ce-i drept, nu într-un castel, ci într-un apartament în St. James's Palace, dar la o aruncătură de băț de reședința regală.

Cei care şi-au permis o astfel de extravaganţă sunt Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas, pentru care, notează cotidianul "The Mirror", noul apartament este mai degrabă o investiție pentru viitor. Şi asta pentru că proprietățile din St. James sunt disponibile pentru închiriere, dar sunt greu de închiriat, iar Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas vor să aibă "o bază permanentă" în Londra.  

Vor fi şi ei invitați la încoronarea lui Charles al III-lea?

Pe 6 mai, Charles va putea, în sfârșit, să își reunească toată familia și prietenii la ceremonia grandioasă a ungerii sale ca rege al Marii Britanii. Cum, în cinstea acestui eveniment, sunt prevăzute multe festivități, inclusiv diverse omagieri, în special în onoarea prințului Philip, n-ar fi exclus să fie trimisă o invitaţie şi pe numele lui Michael Douglas şi al lui Catherine Zeta-Jones la una dintre ele. Cu atât mai mult cu cât ea este de origine galeză şi, în urmă cu 11 ani, a fost decorată chiar de Charles cu medalia de Comandant al Ordinului Imperiului Britanic pentru servicii aduse culturii britanice şi s-a aflat pe lista invitaţilor la mai multe evenimente organizate de Palatul Buckingham, inclusiv la aniversarea de 60 de ani a lui Charles.

În definitiv, şi David Beckham a fost văzut nu doar la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, ci şi la evenimentele "cu joben şi pălărie" ale Casei Regale, la fel ca Elton John, Gordon Ramsay şi mulţi alţii din industria de divertisment.

FOTO: Profimedia, Getty Images

Mai multe