Ce s-a ales de bărbatul pe care Regina Elisabeta i l-a refuzat surorii sale mai mici, Prinţesa Margaret? Viaţa lui Peter Townsend în exil

7 ianuarie 2021   Case regale

Poveştile de dragoste de la palatul regal britanic nu sunt cu mult diferite de basmele cu prinţi şi prinţese.

În unele cazuri, însă, sfârşitul lor n-a fost cel fericit, la care se aştepta toată lumea. S-a întâmplat în tinereţea Reginei Elisabeta, atunci când sora ei mai mică, Prinţesa Margaret, s-a îndrăgostit de un om nepotrivit. La începutul anilor 50, era binecunoscută relaţia de iubire dintre tânăra prinţesă şi căpitanul Peter Townsend, angajat al Majestăţii sale, însă cu o origine comună, divorţat şi cu copii.

Toată lumea ştia că această poveste n-avea şanse să se sfârşească bine, inclusiv Margaret, îndrăgostită până peste cap de acest bărbat mai în vârstă decât ea. Când a implinit 25 de ani şi avea dreptul să se căsătorească fără a cere consimţământul surorii sale, Regina Elisabeta, Margaret a mai primit o lovitură: căsătoria cu o persoană divorţată nu era acceptată de Biserica Anglicană, atâta timp cât fostul soţ sau soţie încă trăiesc.

Dacă prinţesa alegea să se mărite cu Townsend, pierdea toate privilegiile regale şi trebuia să trăiască în afara Angliei pentru cel puţin cinci ani. Cei doi amorezi au trebuit să renunţe la iubirea lor imposibilă, în acele vremuri. Mai târziu, Peter Townsend avea să mărturisească că prinţesa n-a fost pregătită să renunţe la titlul ei, la statutul social şi la venitul garantat ca membru al familiei regale din dragoste pentru el. În urma despărţirii de Margaret, căpitanul Townsend a părăsit Anglia şi s-a stabilit, mai târziu, în Franţa.

În 1959, căpitanul Townsend s-a însurat cu Marie Luce Jamagne, o femeie belgiancă ce semăna foarte tare cu marea lui iubire, Prinţesa Margaret. Fostul ofiţer avea, atunci, 45 de ani, iar soţia lui doar 20. Cei doi au avut două fiice şi un fiu. Drept răspuns, un an mai târziu, şi Margaret făcea pasul spre căsătorie, măritându-se cu fotograful Anthony Armstrong-Jones, un mariaj care avea să sfârşească, însă, în divorţ.

Fostul iubit al Prinţesei Margaret a murit în exil, în Franţa, în anul 1995, la vârsta de 80 de ani, o veste pe care Prinţesa Margaret a primit-o cu mare durere, chiar şi la atâţia ani după sfârşitul relaţiei lor. Se spune că fostul ofiţer britanic a fost mulţumit, până la urmă, că lucrurile s-au sfârşit în felul acesta între el şi Margaret, după ce a văzut că bărbaţii care s-au căsătorit cu membre ale familiei regale n-au rezistat acestei presiuni.

Foto: Profimedia, Mirrorpix

Mai multe