Ce scrie pe certificatul de deces al Prinţului Philip? Cauza morţii sale este una neaşteptată

5 mai 2021   Case regale

A trecut aproape o lună de la trecerea în nefiinţă a Prinţului Philip, soţul de-o viaţă al Reginei Elisabeta.

Acesta a murit pe 9 aprilie, la vârsta de 99 de ani. Palatul a anunţat atunci că Ducele de Edinburgh a murit liniştit, însă mulţi s-au întrebat dacă nu cumva decesul acestuia a fost grăbit de anumite afecţiuni medicale, cu atât mai mult cu cât prinţul a stat internat în spital aproape o lună. 

Ei bine, conform certificatului de deces al prinţului obţinut de publicaţia The Daily Telegraph, cauza morţii este... bătrâneţea. Această cauză este acceptată în cazul pacienţilor cu vârste de peste 80 de ani, dând de înţeles că nicio altă afecţiune clară sau vreun accident n-a contribuit la decesul acestuia. Este interesant că, în cazul lui Philip, moartea lui n-a fost pusă pe seama problemelor cu inima care l-au obligat să se opereze cu doar câteva săptămâni înainte să moară.

Pe acest certificat, soţul reginei este trecut cu numele actual, dar şi cu originea lui grecească, în felul următor: Alteţa Sa Regală Prinţul Philip, Duce de Edinburgh, cunoscut înainte ca Prinţul Philippos al Greciei şi Danemarcei şi ca Philip Mountbatten. La secţiunea ocupaţie din certificatul acestuia este trecută cea de ofiţer naval, pe lângă cea dată de rangul său, de Prinţ al Regatului Unit. A doua ocupaţie a defunctului, aşa cum apare în certificat, este cea de soţ al Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a a Angliei.

Mai multe