Cea mai tristă aniversare a Reginei Elisabeta. Cum îşi va petrece ziua de naştere şi cine o va vizita, pentru ca suverana să nu fie apăsător de singură?

21 aprilie 2021   Case regale

La doar patru zile după înmormântarea celui care i-a fost soţ pentru aproape 74 de ani, suverana Angliei împlineşte 95 de ani.

O vârstă frumoasă, într-o perioadă tristă şi cea mai singură aniversare pe care a trăit-o până acum. Este pentru prima dată când Regina Elisabeta nu este împreună cu Prinţul Philip de ziua ei. Evident că aceasta nu este o perioadă potrivită pentru sărbătorit, iar regina îşi va petrece ziua la Castelul Windsor, înconjurată de angajaţii ei cei mai apropiaţi, care vor încerca pe cât posibil să-i facă ziua mai frumoasă.

În plus, este prima aniversare a Reginei care nu va fi sărbătorită public, prin salve de tun şi alte tradiţii de acest gen, ca urmare a decesului prinţului consort. Cu toate acestea, membrii familiei regale au convenit să o viziteze prin rotaţie, pentru ca suverana să nu se simtă apăsător de singură. 

Prinţesa Anne, Prinţul Andrew, Prinţul Edward şi nora reginei, Sophie, Contesă de Wessex, vor fi cei care îi vor fi alături reginei astăzi, dar şi în zilele următoare. Este foarte posibil ca şi nepoata ei, Prinţesa Eugenie, care locuieşte în apropiere, să o viziteze în această săptămână. În plus, îi vor fi aproape prietenele ei foarte vechi, designerul Angela Kelly şi Lady Pamela Hicks.

Cu toate că şi-a pierdut partenerul pe care-l ştie încă din anul 1939, se spune că regina a reacţionat demn la moartea acestuia, iar la o zi după înmormântare, a fost văzută conducând un Jaguar verde pe domeniul de la Windsor.

Cea care a fost încoronată la doar 25 de ani nu va face public nici un nou portret oficial de-al ei, un alt obicei peste care se va trece având în vedere recentul deces regal.

Foto: Profimedia

Mai multe