Copilăria tristă a Prinţului Charles. Un copil timid şi sensibil, ignorat de regină şi umilit de Prinţul Philip, care-l considera prea moale

8 decembrie 2020   Case regale

Astăzi, prinţul în vârstă de 72 de ani pare într-o stare emoţională foarte bună.

Căsătorit cu femeia pe care a iubit-o întotdeauna, Camilla, tată şi bunic, Charles are tot ce şi-ar putea dori, din punct de vedere familial. Însă existenţa lui n-a fost mereu atât de armonioasă, şi nu ne referim aici la controversatul său mariaj cu Diana.

Problemele lui Charles au început din copilărie, moştenitorul coroanei fiind un copil timid şi sensibil, ignorat de mama lui, Regina Elisabeta, şi neînţeles de tatăl său, care şi l-ar fi dorit mai dur şi cu o personalitate mai puternică. Nîscut pe 14 noiembrie 1948, Charles nu a avut parte de atenţia maternă pe care şi-a dorit-o, fiind destul de frecvent despărţit de regină, din cauza călătoriilor acesteia şi a numeroaselor obligaţii regale.

Cu tatăl său, Prinţul Philip, Charles a avut o relaţie şi mai complicată. Autoarea regală Sally Bedell Smith susţine că Charles a fost mereu subevaluat de tatăl său, un tip cu o personalitate puternică. Philip era îngrijorat că moştenitorul coroanei este prea moale şi slab şi avea tedinţa să îl intimideze şi umilească cu atitudinea sa de tată autoritar.

Mai mult, copilului Charles i-a fost foarte greu să-şi facă prieteni printre colegii de şcoală, mulţi dintre aceştia hărţuindu-l şi luându-l peste picior din cauza urechilor lui clăpăuge. Philip a mers până acolo încât a crezut de cuviinţă că blajinul său fiu trebuie întărit, iar pentru a reuşi acest lucru l-a trimis pe Charles, în 1962, la o şcoală-internat foarte dură din Scoţia, Colegiul Gordonstoun.

Aici, băieţii nu aveau parte doar de o experinţă academică, ci şi de una fizică, cu multe activităţi sportive pe o vreme extremă, cu scopul de a fi căliţi. Charles a rămas acolo timp de cinci ani, dar a urât total această experienţă, catalogând, peste ani, internatul ca fiind iadul pe Pământ. Din păcate pentru ambiţiile durului său tată, Charles n-a excelat la nicio activitate atletică preferată de Philip, dar i-a plăcut, cu toate acestea, să joace polo pe iarbă.

Ca bunic al Prinţilor George, Charlotte şi Louis, dar şi al micuţului Archie, Charles face azi tot posibilul ca nepoţii săi să aibă parte de o copilărie normală şi fericită, diferită de cea pe care a experimentat-o el, ca moştenitor al Coroanei.

Foto: Profimedia

Mai multe