Crăciun de pandemie: Regina Elisabeta trebuie să invite doar doi membri ai familiei la sărbătoarea de pe domeniul regal. Cine sunt aceştia?

30 noiembrie 2020   Case regale

Nevoită să se izoleze la Castelul Windsor alături de soţul ei, Prinţul Philip, regina aşteaptă cu nerăbdarea Crăciunul.

Acesta este un prilej de a petrece timp împreună cu familia ei, după o lungă perioadă în care aceştia au păstrat distanţa socială. De obicei, de sărbătorile de iarnă, Regina Elisabeta şi familia sa se adună pe domeniul de la Sandringham, în Norfolk, acolo unde fac schimb de cadouri în ajun, pentru ca a doua zi să meargă împreună la biserică. 

Însă conform unei reguli impuse de pandemie de către prim-ministrul Boris Johnson, de Crăciun nu se pot aduna în aceeaşi casă mai mult de trei familii care locuiesc în case diferite. Iar membrii casei regale britanice sunt mult mai mulţi.

Va fi pusă, aşadar, Elisabeta în situaţia ingrată de a alege cu care dintre copiii ei să petreacă sărbătorile?

Prinţul Edward, fiul ei cel mic, şi familia acestuia vor fi, cu siguranţă, unii dintre cei invitaţi de regină. Asta şi pentru că regina este foarte apropiată de soţia lui Edward, contesa Sophie. Alte familii ar putea fi, cel mai probabil, cele ale moştenitorilor tronului britanic, Prinţul Charles şi Prinţul William.

Dar membrii familiei regale lăsaţi deoparte au o şansă să se strângă cu toţii laolaltă. La partida lor tradiţională de vânătoare, care se desfăşoară în fiecare an la Sandringham. Cum vânătoarea este considerată o activitate outdoor, aceasta poate fi practicată şi în pandemie cu un număr maxim de 30 de participanţi.

Foto: Profimedia

Mai multe