Cumnata lui Charles a înflorit după încoronare. Ce distins arată Ducesa de Edinburgh!

18 mai 2023   Case regale

Soția Prințului Edward, cel mai mic dintre copiii Reginei Elisabeta a II-a, a făcut impresie la ultimele sale apariții de după încoronarea lui Charles.

Neobosita Sophie Wessex, cumnata lui Charles și a Camillei, a fost întotdeauna una dintre membrii activi ai Familiei Regale britanice, dar în ultima perioadă pare să-și fi intensificat aparițiile. Ce-i drept, anunțul Regelui cum că-și dorește o monarhie mai „subțiată“ și mai „relevantă“, o face atât pe ea, cât și pe soțul ei, Prințul Edward să-și dorească să-și arate mai des utilitatea pentru monarhie.

Un lucru pe care, se pare, Charles al III-lea l-a înțeles și, prin urmare, l-a și „premiat“, acordându-i fratelui său mai mic titlul de Duce de Edinburgh anul acesta, chiar la aniversarea celor 60 de ani, care oricum îi era promis încă de la moartea tatălui lor, Prințul Philip, fostul Duce de Edinburgh.

Totodată, actualul monarh știe că trebuie să-și folosească toate resursele pentru a recâștiga din popularitatea pierdută a Casei Regale, după decesul Reginei, iar Ducii de Edinburgh sunt piloni stabili ai Firmei, cu o imagine curată, ferită de scandaluri.

La una dintre cele mai recente acțiuni regale, o petrecere în grădină organizată pentru veteranii de război la Palatul Buckingham, Ducesa de Edinburgh a fost toată numai un zâmbet în timp ce saluta invitații care participau la evenimentul anual al Asociației Not Forgotten pentru foștii militari.. Ea a purtat o rochie-mantou într-o nuanță de gri perlat, o ținută pe care a mai purtat-o și la o paradă militară în Dorking, Surrey, în 2017. Piesa elegantă, care a fost realizată de una dintre casele de modă preferate ale Ducesei, Suzannah London, are o croială cu decolteu în V și o fundă elegantă din mătase în talie. Sophie a asortat această piesă cu o pălărie gri, care a fost, de asemenea, realizată de designer.

Agenda încărcată a dus-o pe Ducesa de Edinburgh și la evenimente mai puțin scorțoase, cum ar fi vizita în Cornwall la o distilerie, unde a purtat un outfit format din cămașă, sacou și pantaloni cadrilați.

FOTO: Casa Regală

Mai multe