De ce Durek Verrett nu se mai căsătorește cu Martha Louise a Norvegiei?
Logodit în iunie 2022 cu fiica cea mare a regilor norvegieni, controversatul șaman a fost nevoit să își amâne nunta din cauza unor probleme grave de sănătate.
Durek Verrett și Martha Louise a Norvegiei au fost nevoiți să lupte pentru povestea lor de dragoste, să ignore toate gurile rele care nu le dădeau prea multe șanse împreună, apoi să aștepte cu răbdare până când restricțiile pandemiei de Covid-19 s-ar fi relaxat - ambii fiind la o distanță de... un ocean unul de altul. Toate acestea pentru a putea avea, în sfârșit, dreptul de a se căsători. După anunțul logodnei lor din iunie 2022, fiica Regelui Harald al V-lea, care între timp renunțase la îndatoririle sale oficiale cu puțin timp înainte de Sărbătorile de iarnă, radia de fericire la ideea că va deveni în curând doamna Verrett. Însă acest pas... e pus din nou în așteptare.
"Am suferit o leziune cerebrală"
Frumoasele lor planuri de nuntă s-au năruit acum. Martha Louise a Norvegiei va trebui să mai aștepte o vreme să îmbrace rochia de mireasă, până când Durek Verrett, viitorul ei soț, se va vindeca. Acesta suferă de probleme grave la rinichi și preferă să amâne acest moment.
Boala de care suferă i-a afectat viața încă din adolescență lui Durek. Și, dacă în ultimii ani părea să se fi stabilizat, recent a avut o nouă cădere. El a vorbit deschis despre suferința sa într-un podcast al lui Roxie Nafousie. "Am avut tensiune arterială ridicată, ca și tatăl și bunicul meu, dar nu am luat-o niciodată în serios. Boala mi-a distrus rinichii și am intrat în stop cardiac", a spus el, înainte de a adăuga: "A fost unul dintre cele mai importante momente din viața mea. Am fost mort timp de aproximativ patru minute și jumătate. Iar când am fost resuscitat, am suferit o leziune cerebrală. Am stat într-un scaun cu rotile aproape doi ani și am avut nevoie de dializă timp de opt ani."
Durek Verrett, în așteptarea unui donator
Vădit îndrăgostită de șamanul ei, pentru care a și renunțat la tilul său de prințesă, Martha Louise a Norvegiei ar fi fost dispusă să-i doneze un rinichi, potrivit presei nordice. Durek a negat rapid acest lucru, susținând că viitoarea sa soție nu va fi donatorul la care încă speră, deoarece rinichiul ei nu este compatibil. Prin urmare, aceștia vor trebui să aștepte un donator compatibil. Numai după o astfel de operație de transplant, urmată de o remisiune completă, Durek Verrett ar fi de-acord să se mai căsătorească.
Acest bărbat foarte controversat, care provoacă multe tensiuni în Regat, ar fi explicat că, dacă nu este în deplinătatea mijloacelor și emoțiilor sale, nu are rost să se căsătorească cu cea pe care o iubește. Lucru pe care l-a declarat și pentru revista germană Bild, care l-a intervievat pe această temă: "Atâta timp cât nu am un nou rinichi, planurile de nuntă sunt în așteptare. Nu vreau să ajung la altar și să mă gândesc la problemele mele de sănătate! Aceea ar trebui să fie cea mai fericită zi din viața noastră."
FOTO: Profimedia