Drama prin care a trecut fiul cel mare al Camillei Parker Bowles, la începutul acestui an. Pandemia a dus la moartea iubitei sale

29 aprilie 2021   Case regale

Puţine s-au scris despre copiii Camillei din prima căsătorie, Tom Parker Bowles şi Laura Lopes.

Ei bine, fiul cel mare al Ducesei de Cornwall, în vârstă de 46 de ani, a trecut recent printr-o dramă pe care şi-a trăit-o în tăcere.

Aşadar, la începutul acestui an, Tom a suferit cumplit după ce partenera sa de viaţă timp de doi ani, jurnalista Alice Procope, în vârstă de 42 de ani, s-a stins din viaţă. Aceasta era nepoata vicontelui de Ingleby şi era mama a trei copii proveniţi din mariajul cu fostul ei soţ. După ce fiul Camillei s-a despărţit, la rândul lui, de cea care-i fusese soţie timp de 13 ani, pe numele ei Sarah Buys, Tom îşi găsise fericirea alături de această femeie pe care a pierdut-o în mod tragic.

Iubita lui Tom a fost diagnosticată cu cancer în luna august a anului trecut, un diagnostic venit prea târziu, din cauza situaţiei sanitare mondiale care a făcut imposibil serviciul medical obişnuit. La rândul său tată a doi copii, Tom s-a văzut în situaţia de a-i sta aproape acestei femei în ultimele ei luni de viaţă, ştiind că are s-o piardă din cauza bolii sale. Acest lucru s-a întâmplat la începutul lunii martie 2021.

Din fericire pentru Tom, un binecunoscut editor culinar în Marea Britanie, soarele a reînceput să apară pe strada vieţii lui amoroase, acesta fiind surprins weekendul trecut în compania unei femei care părea a-i fi mai mult decât prietenă, la o plimbare pe străzile din Londra. 

Mai multe