Ducii de Cambridge fac un comentariu politic extrem de rar: “Îi sprijinim pe preşedinte şi pe toţi ucrainienii”
În mod normal, familia regală britanică nu-şi exprimă opiniile politice, iar Prinţul William şi Kate Middleton nu fac excepţie de la această regulă. Decât acum, când întreaga planetă priveşte cu oroare la războiul început de ruşi împotriva ucrainienilor.
Cuplul regal a postat pe social media un comentariu care face referire la actuala politică internaţională. Mai exact, şi-a exprimat sprijinul pentru preşedintele Zelenski şi poporul său. William şi Kate şi-au amintit întâlnirea pe care au avut-o cu liderul ucrainean şi soţia sa când aceştia se aflau la Londra, în 2020.
Într-un mesaj pe Twitter, cei doi soţi regali au scris: “În octombrie 2020, am avut privilegiul de a-i întâlni pe preşedintele Zelenski şi pe Prima Doamnă şi de-a afla despre speranţa şi optimismul pe care-l aveau cu privire la viitorul Ucrainei. Astăzi, îi sprijinim pe preşedinte şi pe întregul popor ucrainean în timp ce ei luptă, cu mare curaj, pentru acel viitor”.
Ducii de Cambridge i-au primit pe cei doi soţi ucrainieni la Palatul Buckingham în octombrie 2020, prima lor întâlnire oficială după primul lockdown Covid. Prinţul William şi Kate au discutat cu preşedintele Volodimir Zelenski şi soţia sa, Elena, în Sala Tronului din palatul britanic.
Întâlnirea celor două cupluri a fost primul eveniment care a avut loc la Palatul Buckingham după şase luni de pauză cauzată de restricţiile anti-Covid. William şi Kate au ţinut întâlnirea în locul Reginei, care stătea în Castelul Windsor şi avea un număr redus de întâlniri.
Foto - Profimedia