Edward al VIII-lea, regele renegat. El a renunţat la coroana Angliei din iubire pentru o femeie nepotrivită

Înaintea lui Harry, cel care a părăsit familia regală britanică de dragul lui Meghan Markle, a fost el: suveranul care a renunţat la coroana Angliei din iubire pentru o femeie nepotrivită.

A rămas în istorie cu o reputaţie deloc de invidiat: cea a unui rege care şi-a părăsit de bunăvoie ţara, familia şi datoria pentru a-i putea fi alături iubitei sale, o americancă divorţată ce nu putea fi acceptată ca soţie de monarh. Această femeie, pe numele ei Wallis Simpson, este asociată şi astăzi cu povestea de dragoste constroversată ce l-a costat pe Edward un regat. Urcat pe tron la 20 ianuarie 1936, după moartea tatălui său, Regele George al V-lea, Edward a abdicat după nici un an, la 11 decembrie, după ce Coroana nu i-a acceptat relaţia cu Wallis.

Cumva, destinul acestui fost Prinţ de Wales a fost asemănător cu al celui care i-a urmat, Charles: la rândul lui, fiului Reginei Elisabeta i s-a interzis, iniţial, săşi trăiască dragostea alături de Camilla. Născut pe 23 iunie 1894 în familia Regelui George al V-lea şi a Reginei Mary, Edward Albert Christian George Andrew Patrick David nu s-a simţit niciodată pregătit să fie rege şi nici educaţia şi felul lui de-a fi nu l-au ajutat, iar cei din jurul Prinţului de Wales se îndoiau c-ar fi cea mai bună alegere pentru… job. În timp ce studia la colegiul din Oxford, Edward îşi clădea, mai degrabă, o reputaţie de petrecăreţ decât de prinț care va urca, cândva, pe tronul Angliei. Nu avea niciun fel de veleitate academică, preferând să joace polo pe iarbă pe terenurile universităţii şi să flirteze cu fetele, în loc să asiste la cursuri. Problemele au început după ce prinţul şi-a finalizat cu chiu, cu vai, studiile. Chipeş şi de sânge albastru, başca moştenitor al coroanei, în anii 1920, Edward era unul dintre cei mai doriţi burlaci din regat, popular ca un star de cinema. Din păcate pentru el şi pentru coroană, această popularitate i s-a urcat la cap, Edward devenind un afemeiat notoriu, cu o viaţă privată scandaloasă, care-l îngrijora teribil pe tatăl lui, regele.

Printre iubitele acestuia s-a numărat, la un moment dat, curtezana franceză Marguerite Alibert, care sucea minţile bărbaţilor din înalta societate. Casa regală era indignată, însă opinia publică era fascinată de prezenţa şi personalitatea Prinţului de Wales, un cuceritor notoriu al vremurilor. „Tinerii americani sunt mai interesaţi de ţinutele Prinţului de Wales decât de orice altceva“, nota presa vremii. Tatăl lui Edward nu era deloc încântat de statutul de fashion icon al fiului său, iar aventurile lui amoroase cu femei măritate sau de condiţie uşoară îl dezgustau. „După ce o să mor, băiatul se va ruina în 12 luni“, sunt cuvintele faimoase şi ciudat de corect prevestitoare ale Regelui George al V-lea.

Prinţul Edward era irecuperabil, iar apetitul lui pentru aventuri cu femei măritate şi experimentate îl trăgea din ce în ce mai mult în prăpastie. Reşedinţa lui de pe domeniul Windsor devenise un loc al depravării, acolo unde prinţul găzduia un adevărat harem, preferata lui fiind, iniţial, frumoasa Thelma Furness, fiica unui diplomat american. Prin Lady Furness avea să ajungă Edward la femeia care îl va face celebru, din motivele greşite, în analele istoriei, şi anume americanca Wallis Simpson. La acea vreme, aceasta avea deja un divorţ la activ şi se afla la a doua căsnicie, cu afaceristul Ernest Simpson. La rândul lui, Edward încă vizita dormitorul la fel de măritatei Thelma Furness, însă toate acestea au fost detalii nesemnificative pentru cei doi, care s-au lăsat purtaţi de valurile pasiunii. În 1934, Edward şi Wallis deveneau o realitate, una care a lovit puternic în relaţia şi aşa destul de şubredă dintre prinţ şi tatăl lui. Moştenitorul coroanei era topit după Simpson, admirându-i personalitatea puternică şi nepăsarea cu care îi trata originea regală. După doar un an de relaţie, Edward devenise dependent de Wallis şi, din fericire pentru el, sentimentul era reciproc. Americanca se îndrăgostise, la rândul ei, de acest prinţ controversat. Chiar şi-aşa, Wallis iubea şi viaţa bună, petrecerile extravagante, hainele şi bijuteriile scumpe, iar prinţul, spre deosebire de fostul soţ aproape ruinat, putea să-i finanţeze acest stil de viaţă.

Când tatăl prinţului, Regele George, avea să moară pe 20 ianuarie 1936, cele mai crunte temeri ale palatului şi ale guvernului britanic se adevereau. Noul rege Edward al VIIIlea îşi începea domnia cu Wallis alături şi cu pretenţia ca aceasta să-i devină nevastă după oficializarea divorţului de Ernest. Pe 16 noiembrie 1936, noul rege l-a înştiinţat pe premierul acelor vremuri, Stanley Baldwin, că vrea să se însoare cu Wallis Simpson, însă şeful guvernului l-a atenţionat că acest lucru ar fi împotriva principiilor Bisericii Anglicane, care nu acceptă recăsătoria, atât timp cât fostul soţ este în viaţă. Pus la zid de convenţiile de tot felul, regelui îndrăgostit îi rămânea o singură opţiune: să-şi sacrifice viaţa de monarh de dragul lui Wallis. Surprinzător pentru mulţi, Edward chiar asta a făcut, iar pe 10 decembrie 1936, a semnat documentul de abdicare, la pachet cu următoarea confesiune publică: „Am considerat imposibil să-mi îndeplinesc această responsabilitate enormă fără ajutorul şi susţinerea femeii pe care o iubesc“. Edward redevenea David şi părăsea Anglia alături de Wallis, iar fratele lui mai mic, Prinţul Albert, primea pe nepusă masă o coroană pentru care n-a fost pregătit. „Să renunţi la tot pentru asta?“, au fost cuvintele aspre ale mamei lui Edward, Regina Mary, cea care şi-a dispreţuit nora tot timpul vieţii sale.

Pe 3 iunie 1937, fostul rege şi-a văzut visul cu ochii şi s-a căsătorit cu Wallis în exil, mai exact în Franţa, o zi care avea să-l lase şi cu un gust amar, după ce noul Rege George al VI-lea le-a interzis tuturor membrilor familiei regale să participe la ceremonie. Cam ăsta avea să fie cursul relaţiei renegatului Edward cu casa regală britanică, în tot restul vieţii lui de exilat: una rece, tensionată, cu atacuri la persoană de ambele părţi şi cu o încercare nereuşită a lui Edward de a reveni pe tron cu ajutorul naziştilor. Cel care a primit, ca un fel de cadou de plecare, titlul de Duce de Windsor, îi telefona mereu fratelui său regele (tatăl Reginei Elisabeta), cerându-i bani şi acordarea titlului de „Alteţă Regală“ soţiei sale.

Ultima cerere n-a avut şansă de câştig. În ciuda alienării de casa regală, cu toate privilegiile care vin la pachet cu aceasta, Edward şi Wallis au trăit în lux la Paris, unde au devenit cunoscuţi pentru petrecerile lor opulente. N-au putut avea copii (fostul rege era infertil), iar la sfârşitul anului 1971, Edward a fost diagnosticat cu cancer la gât, cauza fiind faptul că era fumător de la o vârstă fragedă. A murit în 1972, la 77 de ani, departe de familie şi de ţară, dar lângă cea pentru care a sacrificat totul.