El a fost slăbiciunea reginei. Cine este bărbatul despre care s-a zvonit c-a avut o idilă cu Elisabeta?
Despre flirturile şi presupusele aventuri amoroase ale Prinţului Philip, soţul reginei, s-a tot scris.
Mult mai puţin s-a comentat despre o aşa-zisă slăbiciune pe care Regina Elisabeta a avut-o toată viaţa pentru un anumit prieten din copilărie.
Este vorba despre Lordul ‘Porchie’ Porchester, managerul de curse de cai al reginei şi un bărbat care împărtăşea pasiunea suveranei pentru tot ce înseamnă creşterea cailor de curse. În plus, lordul se număra printre puţinele persoane care o puteau contacta pe regină direct şi nu prin secretarii ei. Această legătură apropiată a Elisabetei cu Porchie a fost privită dintotdeauna cu suspiciune de către opinia publică, însă familia regală a ignorat total aceste bârfe.
Se spune că apropierea celor doi pasionaţi de cai l-ar fi enervat, la acea vreme, şi pe Prinţul Philip, soţul Reginei Elisabeta, cu atât mai mult cu cât au apărut zvonuri că Porchie (foto dreapta sus, alături de Elisabeta) ar fi, de fapt, tatăl celui de-al treilea născut al lui, Prinţul Andrew.
Adevărul este că regina şi prietenul ei special se ştiau de mici, iar lordul s-a numărat printre tinerii cu care Elisabeta a flirtat, atunci când a debutat în societate. Una dintre fostele ei doamne de companie a declarat pentru presa londoneză că regina chiar îl găsea pe acesta atrăgător.
Într-un final, Porchie s-a căsătorit, la rândul lui, în anul 1956 şi a devenit tatăl a trei copii, pe unul dintre aceştia năşindu-l chiar regina. Chiar şi aşa, acesta a rămas un prieten foarte apropiat al reginei, până la moartea acestuia din anul 2001, ca urmare a unui atac de cord. Regina a participat la înmormântarea lui privată, încălcând, în felul acesta, protocolul regal.
Foto: Profimedia, Getty Images