Familia Regală română petrece Sărbătorile la Castelul Săvârşin FOTO

24 decembrie 2019   Case regale

Ca în fiecare an, Majestatea Sa Margareta păstrează tradiţia Crăciunului în reşedinţa preferată a Regelui Mihai.

Familia Regală s-a reunit la Săvârşin, unde de ani buni, după revenirea Regelui Mihai şi a Reginei Ana în ţară, Sărbătorile au un alt parfum. Localnicii s-au obişnuit să-i aibă alături pe Majestatea Sa Margareta şi pe Principele Radu, pe care îi vizitează şi în colindă de Crăciun şi Anul Nou.

Anul acesta, imediat după ce au onorat invitaţia preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor de a participa la jurământul depus de preşedintele Klaus Iohannis în Parlament, pentru cel de-al doilea mandat, Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au plecat direct la Săvârşin.

Acolo erau aşteptaţi de Principesa Sofia - care a hotărât, anul trecut, să rămână în România, alături de sora sa cea mare - , dar şi de fiica acesteia, Principesa Elisabeta.

De-a lungul zilei, coruri din Lugoj, Bucureşti, Deva, Timişoara, Arad, Jimbolia, Alba Iulia, Lipova, Făget, precum şi locuitori din judeţele Mureş, Bihor şi Cluj au cântat colinde, cărora Majestatea Sa Margareta le-a oferit ceai fierbinte, cozonac şi, drept amintire, un disc cu muzica preferată a Regelui Mihai şi a Reginei Ana, adus în librării de Curtea Veche Publishing, intitulat Muzica Regelui.

Iată şi alte instantanee de pe domeniul Săvârşin.

Mai multe