Felicitarea de Crăciun a familiei regale spaniole: Ce mari şi frumoase sunt fetele lui Felipe!

17 decembrie 2021   Case regale

Ce mari şi frumoase s-au făcut fiicele Regelui Felipe al Spaniei şi ale Reginei Letizia!

După o lungă perioadă de timp în care nu le-am mai văzut la faţă pe cele două adolescente regale, apariţiile lor publice fiind doar cu măşti, felicitarea de Crăciun a familiei regale spaniole ne-a dat şansa să le admirăm cum trebuie pe cele două frumoase prinţese.

În fotografia inclusă pe felicitarea de Crăciun, Regele Felipe, soţia lui, Regina Letizia, şi cele două fiice, Prinţesa Leonor (16) şi Infanta Sofia (15), apar în ţinute casual în grădina palatului regal Zarzuela din Madrid. În acest tablou de familie, moştenitoarea coroanei, Prinţesa Leonor, poartă o bluză de culoare deschisă, în timp ce sora sa mai mică, Sofia, a ales un pulover bleu deschis cu motive nordice.

Cât despre părinţii fetelor, aceştia au ales amândoi să poarte sacouri casual, în nuanţe complementare de gri, regina Letizia adoptând pentru acest cadru un machiaj simplu, de zi, iar părul pieptănat drept, pe spate. În ceea ce o priveşte pe fiica lor cea mare, Prinţesa Leonor, aceasta s-a întors acasă zilele acestea, de Crăciun, după ce şi-a petrecut ultimele luni studiind la colegiul UWC Atlantic din Ţara Galilor.

Foto: profimedia

Mai multe