FOTO Principesa Elena e de nerecunoscut! Cât de mult a slăbit mama lui Nicolae al României
Cea de-a doua fiică a Regelui Mihai a suferit o transformare radicală în pandemie.
Nu e un secret pentru nimeni faptul că fiicele Reginei Ana şi ale Regelui Mihai arătau, la revenirea Familiei Regale în România, cu totul altfel decât acum. De la Margareta, pe atunci Principesă Moştenitoare, actualmente Custode Regal şi şefă a Casei Regale, la Principesa Maria, următoarea stabilită în ţară, Principesa Sofia, mai nou inclusă în programul de evenimente sociale ale Familiei Regale, şi până la Prinipesa Irina, stabilită în Statele Unite, şi Principesa Elena, mamă a controversatului principe Nicolae. De altfel, chiar şi acesta avea multe kilograme în plus în perioada de început a şederii sale la Palatul Elisabeta.
Dar iată că, după modelul Majestăţii Sale Margareta, care a adoptat un nou stil de viaţă, mult mai sănătos, şi surorile sale au ajuns la o siluetă de invidiat. Prima care i-a urmat exemplul a fost mezina Maria, urmată acum de Sofia şi Elena.
Schimbările prin care a trecut Principesa Elena erau vizibile încă de anul trecut când, pe 15 noiembrie, a sărbătorit împlinirea vârstei de 70 de ani. Dar deunăzi ne-a uimit cu transformarea sa.
Sosită în ţară pentru celebrarea Centenarului Regelui Mihai, mama lui Nicolae al României a afişat o siluetă mai subţire ca oricând şi o oarecare fragilitate, dincolo de acel deux-piece de culoarea zmeurei, purtat la inaugurarea expoziţiei fotografice a agenţiei AGERPRES la Palatul Elisabeta.
Foto: Daniel Angelescu/Casa Regală