Inelele Reginei Elisabeta a II-a ascund secrete nebănuite despre familia regală
Au trecut 72 de ani de când i-a spus “Da!” în faţa altarului şi a lumii întregi Prinţului Phillip şi tot de atunci Suverana Marii Britanii poartă neîntrerupt verigheta şi inelul de logodnă, care au legături nebănuite cu familia regală britanică.
Inelul de logodnă pe care Prinţul Phillip i l-a dăruit Reginei Elisabeta a II-a în 1946 are două mari calităţi – conţine atât elemente de tradiţie, moştenite din familie, cât şi unele noi-nouţe. Ce înseamnă asta mai exact? Bijuteria are un diamant mare în mijloc, înconjurat de alte diamante mai mici. Cu toate că inelul în sine a fost nou, pietrele preţioase nu au fost transmise dintr-o generaţie în alta.
Când Phillip şi-a făcut cunoscute intenţiile serioase în ceea ce o privea pe Elisabeta, mama lui, Prinţesa Alice de Battenberg, i-a oferit fiului ei o diademă primită de ea în ziua nunţii ei, din care el a luat diamantele pentru a face inelul de logodnă pentru viitoarea lui soţie. Erau, evident, mai multe pietre preţioase în tiara respectivă decât erau nevoie într-un inel – fie el cel oferit unei viitoare regine - , aşadar Phillip le-a folosit pe cele rămase pentru a face o brăţară, pe care Suverana a primit-o ca dar de nuntă.
Diamantele în discuţie au de-a face cu familia regală în mai multe privinţe. Diadema a aparţinut Prinţesei Alice, care a fost stră-strănepoată a Reginei Victoria, ruda comună a lui Phillip şi a Elisabetei. Cum a ajuns în posesia ei? Prinţesa Alice a primit tiara de la Ţarul Nicolas al II-lea şi Ţarina Alexandra a Rusiei, adică ultimii Romanovi şi părinţii legendarei Anastasia. Aceştia i-au dăruit-o Prinţesei Alice în 1903, când s-a măritat cu Prinţul Andrew al Greciei şi al Danemarcei. Ţarina şi Alice erau şi ele înrudite, având în vedere că amândouă se trăgeau din fiica cea mare a Reginei Victoria, o altă Prinţesă Alice.
În ceea ce priveşte verigheta Reginei, este şi ea cât se poate de specială! Este realizată dintr-o bucată de aur pur extrasă dintr-o mină anume din Ţara Galilor, pe numele ei Clogau St. David. De generaţii întregi, miresele regale îşi fac verigheta din aurul rar din această mină. De fapt, mama Reginei a fost cea care a început această tradiţie.
Pe site-ul minei stă scris că “această tradiţie a fost începută de Regina Mamă, Lady Elizabeth Bowes-Lyon la acea vreme, în ziua nunţii ei cu Ducele de York, de pe 26 aprilie 1923”. Prinţesele Margaret, Anne şi Eugenie şi-au făcut toate verigheta din aurul găsit în acea mină specială.
De asemenea, şi alte femei intrate, prin mariaj, în familia regală britanică au avut acces la aurul pur din acea mină. Printre ele s-au numărat Prinţesa Diana, Sarah - Ducesa de York, Camila - Ducesa de Cornwell, Kate Middleton - Ducesa de Cambridge, şi Meghan Markle - Ducesa de Sussex.
Din păcate, în cele mai multe apariţii publice ale Reginei, Majestatea Sa poartă mănuşi, iar verigheta şi inelul de logodnă nu sunt vizibile. Însă, în rarele ocazii în care Suverana de 92 de ani îşi scoate mănuşile, inelele pot fi admirate încă de la nunta regală din 1947!
foto - Getty Images