Ludovic Orban şi soţia sa, la concertul regal de la Ateneu, alături de Majestatea Sa Margareta

19 ianuarie 2020   Case regale

Apariţie rarisimă în public a cuplului Orban! Cei doi au fost inviaţi în loja oficială, alături de Familia Regală.

Ieri seară, Ateneul Român a găzduit concertul de gală sărbătorind treizeci de ani de la întoarcerea Familiei Regale în ţară. A fost o seară a emoţiei, a mândriei, a solidarităţii şi un moment de înaltă ţinută artistică.

Concertul s-a bucurat de prezenţa a 700 de personalităţi din viaţa politică, diplomatică, economică, ştiinţifică, culturală şi din societatea civilă românească, alături de Corpul Diplomatic acreditat la Bucureşti şi de cincizeci de personalităţi din ţări europene şi din SUA.

Interesant a fost să-i vedem în prim-plan atât pe fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, cât şi pe premierul Ludovic Orban, venit împreună cu soţia sa, Mihaela Orban, care au fost invitaţi să li se alăture membrilor Familiei Regale în loja oficială. Acesta a stat chiar lângă Majestatea Sa Margareta, care a venit însoţită de Principele Radu şi surorile sale mai mici, Principesa Sofia şi Principesa Elena (mama lui Nicolae) - alături de soţul său, Alexander Nixon.

Ţinutele acestora au fost deosebit de elegante, Custodele Coroanei alegând o rochie etui din material preţios de culoarea bronzului, cu aplicaţii şi nasturi îmbrăcaţi pe spate, iar surorile sale purtând rochii de un albastru regal.

Soţia premierului, Mihaela Orban, a purtat o rochie neagră, cu bordură de dantelă.

Domnii au purtat costum cu papion.

Concertul de gală a fost deschis de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia, care a adresat un cuvânt participanţilor, aducând omagiu surorii sale, Majestatea Sa Margareta. A fost apoi intonat Imnul Regal.

Au evoluat strălucit Camerata Regală şi Corul Regal, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare. Stelele concertului au fost pianista Alexandra Dăriescu, violonistul Remus Azoiţei, soprana Valentina Naforniţa, tenorul Teodor Ilincăi şi, invitată de onoare, soprana Nelly Miricioiu. Repertoriul serii a cuprins lucrări celebre pentru orchestră şi cor din creaţia lui Haendel şi Elgar, piese pentru pian şi vioară de Mozart şi Saint-Saëns, precum şi arii şi duete de operă de Puccini, Dvorak, Mascagni, Donizetti, Bellini şi Lehar.

FOTO: Daniel Angelescu/Casa Regală

Mai multe