Mesajul Majestății Sale Margareta la încoronarea vărului său, Regele Charles

6 mai 2023   Case regale

Prezentă la Londra, pe lista „scurtă“ a invitaților speciali, Custodele Coroanei a ținut să înregistreze un mesaj emoționant la momentul urcării pe tron a celui mai apropiat membru al Casei Regale britanice de Familia Regală română și, implicit, de țara noastră.

Momentul istoric de azi, de la Londra, va fi privit de o lume întreagă, fie la televizor, fie pe internet ori chiar din stradă, dar puțini au privilegiul de-a fi martorii pe viu ai ceremoniei religioase care va avea loc la catedrala Westminster Abbey. Printre cei invitați să ia parte la acest moment istoric se află și Majestatea Sa Margareta, alături de soțul său, Principele consort Radu, care au ajuns în capitala Marii Britanii încă de joi.

După ce a participat la recepția de stat oferită ieri seară de Regele Charles Familiilor Regale străine, șefilor de Stat ai lumii și înalți reprezentanți ai țărilor din Commonwealth, Majestatea Sa Margareta a transmis astăzi un mesaj emoționant în marea zi a încoronării verișorului său regal, Regele Charles al III-lea.

Iată și mesajul său complet: „Încoronarea de astăzi, la Londra, leagă trecutul de prezent printr-o tradiție istorică de o mie de ani. O tradiție care a continuat trecând prin războaie, cataclisme, revoluții și fundamentale schimbări ale lumii. Majestatea Sa Regele Charles este încoronat după aproape șase decenii de slujire devotată a Regatului Unit și a Commomwealth. Întreaga mea viață am fost martora devotamentului său față de Coroană și Națiune. Suveranul britanic de astăzi este un prieten al țării noastre și are o profundă înțelegere a continentului european, în întregimea lui. În această zi istorică, Principele Consort și cu mine urăm Regelui și Reginei Consort o domnie binecuvântată, pentru un viitor mai bun al țării lor și al lumii întregi!“.

Mai multe