Nuntă în pricipatul de Monaco! Charlotte Casiraghi a ajuns la altar. Totul despre nunta nepoatei lui Grace Kelly FOTO

3 iunie 2019   Case regale

Viaţa descendentei directe a Prinţului Rainier şi a Prinţesei Grace de Monaco n-a fost deloc lină. Totuşi, pe 1 iunie, Charlotte Casiraghi şi-a scris singură destinul şi şi-a adjudecat ”happy-endingul”.

În weekend, a fost nuntă mare la palatul monegasc. Nepoata prinţului Albert de Monaco s-a căsătorit, în sfârşit, cu tatăl celui de-al doilea copil al ei, Dimitri Rassam, fiul actriţei de origine franceză Carole Bouquet. Ce ţinute a schimbat mireasa, unde a avut loc cununia civilă, dar şi cine a participat la recepţia somptuoasă de după, în cele ce urmează. Bonus! Bijuteria-tribut purtată în ziua nunţii către bunica ei maternă, marea actriţă Grace Kelly!

Cununia civilă a avut loc în Camera Tronului din Palatul Princiar din Monaco

Sâmbătă, fiica Prinţesei Caroline s-a căsătorit cu productorul de film Dimitri Rassam, tatăl celui de-al doilea copil al său. După o amânare în luna martie a anului trecut, iată că Charlotte şi Dimitri au ajuns să spună ”Da” în faţa ofiţerului de stare civilă.

Cununia civilă a avut loc, evident, la palatul princiar din Monaco, în Camera Tronului, în prezenţa celor trei copii din familia lor: fiul de cinci ani al lui Charlotte, micuţul Raphael, provenit din relaţia cu Gad Elmaleh, fetiţa de şapte ani a lui Dimitri, Darya, rezultată dintr-un mariaj anterior, dar şi fiul de doar şase luni al cuplului, Balthazar.

Mireasa a purtat o rochie scurtă, gri, încrustată în sute de diamante, care prezenta trei fundiţe supradimensionate. Creaţia îi aparţinea designerului Anthony Vaccarello, de la Saint Laurent, după cum a confirmat chiar casa de modă franceză. Părul şi l-a purtat lejer, stilizat de hairstilistul John Nollet, iar make-up-ul a fost unul discret.

Ţinuta a fost inspirată din cea purtată de bunica ei maternă, Grace Kelly, la cununia civilă cu Prinţul Rainier, din 1956.

Recepţia a avut loc la hotelul Villa la Vigie

Recepţia de după nuntă a avut loc în somptuosul hotel Villa la Vigie, care oferă o privelişte uluitoare asupra Rivierei Franceze, în faţa familiei şi a câtorva invitaţi de seamă. Printre aceştia s-au număra, desigur, fraţii lui Charlotte, Andrea şi Pierre Casiraghi, dar şi a surorii sale, Alexandra de Hanovra. N-a lipsit nici fratele mirelui vitreg, Louis Giacobetti. Prinţesa Caroline, mama mirelui, actriţa Carole Bouquet, Prinţul Albert de Monaco, soţia lui, Charlene, dar şi gemenii lor, n-au lipsit de la acest eveniment.

Pentru această a doua sărbătorire, Charlotte Casiraghi a purtat o creaţie specială, ivory, fără umeri, care aducea aminte de creaţiile glamouroase purtate de actriţele din Old Hollywood. De altfel, elementul surpriză, dar şi cel care oferea preţiozitate ţinutei, era chiar o bijuterie care datează de atunci. Charlotte a purtat un colier-tribut la adresa bunicii sale materne, actriţa Grace Kelly. Actriţa, căsătorită cu Prinţul Rainier, purtase iconica bijuterie tot alături de o rochie fără umeri, în filmul ei din 1955, ”To Catch a Thief”.

Surpriză! În următoarele săptămâni, Charlotte Casiraghi şi Dimitri Rassam vor face şi cununia religioasă, urmată, evident, de o petrecere somptuoasă, presarată de marile personalităţi şi regalităţi ale lumii. De-abia aşteptăm!

Mai multe