Nunta Prinţesei Beatrice, în pericol! De ce ar putea fi amânată?

11 martie 2020   Case regale

Nunta programată să aibă loc pe 29 mai la Londra ar putea fi organizată la o dată ulterioară.

Cu siguranţă, ziua în care Prinţesa Beatrice a răspuns "Da" cererii în căsătorie a lui Edoardo Mapelli Mozzi a fost una fericită. Căci, la acea dată, nepoata Reginei Elisabeta a II-a nici nu intuia că va întâmpina numai obstacole în calea împlinirii celui mai mare vis al său, acela de-a deveni şi ea o doamnă respectabilă la casa ei. 

După scandalul în care a fost implicat tatăl său, Prinţul Andrew, arătat cu degetul pentru prietenia lui cu miliardarul pedofil Jeffrey Epstein şi tăinuirea abuzurilor acestuia, o nouă piedică se arată în calea fericirii lui Beatrice. Noua criză a coronavirusului îi dă deja bătăi de cap prinţesei, ale cărei viitoare rude prin alianţă se află în Lombardia, cea mai afectată regiune a Italiei.

Astfel, dacă perioada de carantină va fi extinsă, rudele şi prietenii lui Edoardo nu-i vor putea fi alături în ziua cea mare. 

Totodată, Casa Regală britanică ia deja în calcul limitarea evenimentelor publice, precum şi participarea Reginei şi a Prinţului Consort Philip, chiar şi la evenimentele de familie. Deci amânarea nunţii ar putea fi luată în discuţie în curând.

Mai multe