O actriţă celebră i-a propus Prinţului William să fie naşul fiicei sale

2 martie 2023   Case regale

Casa Regală a avut mereu o relaţie specială cu celebrităţile de la Hollywood, dar până la Meghan Markle nu a primit în rândurile sale vreun star de cinema.

Deşi nu o spun deschis, tuturor le plac cumetriile, mai ales cele care implică şi un os domnesc. Cum ar fi, de pildă, să-l ai naş chiar pe Prinţul William? Asta pare să se fi întrebat şi actriţa Helena Bonham Carter, care şi l-a dorit pe moştenitorul tronului britanic în rol de naş al fiicei sale Nell.

Povestea e un pic mai complicată, iar actriţa a dezvăluit-o în emisiunea "Watch What Happens Live With Andy Cohen". Şi se pare că Helena Bonham Carter era şi puţin ameţită de băutură, atunci când a lansat propunerea. "Nu eram atât de beată... Nu era nici el complet treaz. Nu într-un mod rău, era doar foarte jovial", își amintește interpreta lui Bellatrix Lestrange din saga "Harry Potter". 

"Mi-am folosit toți prietenii ca nași pentru primul meu copil, așa că Billy a avut 11 nași. Așa că m-am gândit să mă revanșez cu Nell, care a apărut brusc și nu aveam pe nimeni la îndemână. M-am gândit că, dacă i l-aș da pe Prințul William, aș putea compensa", a mai spus Helena Bonham Carter, care acum trei ani a povestit că unchiul ei a curtat-o, la un moment dat, pe Prinţesa Margaret, sora Reginei Elisabeta a II-a - pe care, culmea, Helena a interpretat-o în celebra serie "The Crown"!

Ce a spus William? Ei bine, acesta a refuzat politicos propunerea ei: "Nu vrei ca eu să fiu nașul copilului tău", i-ar fi spus Prințul William, care are deja câţiva fini, despre care se spune că îi cam neglijează.

Pe aceste considerente, Prinţul de Wales are doar trei fini: pe Prinţul Constantin Alexios al Greciei și Danemarcei, pe Tom Pettifer și pe Grace van Cutsem, alias "Grumpy Grace", celebra fetiță care s-a îmbufnat la balconul Palatului Buckingham în timpul nunții lui cu Kate, în 2011. Ziua în care Prințul William a devenit naș pentru prima dată este încă des amintită de experții regali. Tânărul de 16 ani abia ieșise dintr-o operație de reparare a unui deget rupt în timpul unui meci de rugby și avea braţul bandajat. Deci William nu are amintiri prea grozave şi nici nu se grăbeşte să fie naşul nimănui.

FOTO: Getty Images

Mai multe