Palatul britanic în alertă: "Trebuie să ne aşteptăm s-o vedem din ce în ce mai rar pe Regina Elisabeta!"

22 noiembrie 2021   Case regale

Regatul britanic este în alertă.

Din ce în ce mai multe voci vorbesc despre faptul să suverana de 95 de ani ar trebui să facă un pas înapoi şi să aibă mai multă grijă de sănătatea ei, după ce, nu demult, aceasta a fost nevoită să stea o noapte în spital, iar ceilalţi membri ai familiei să îi ţină locul la evenimentele oficiale. "Trebuie să ne aducem aminte ce spunea Prinţul de Wales când a fost întrebat de mama sa… vârsta de 95 de ani îşi spune cuvântul!", spune autorul regal Robert Jobson. Expertul regal susţine că britanicii n-ar mai trebui să aibă aşteptări de la regina nonagenară să continue să-şi facă datoria faţă de coroană în ritmul pe care-l avea până acum.

“Trebuie să înţelegem că regina n-o să mai poată să-şi continue responsabilităţile regale şi să facă lucrurile cu care ne-a obişnuit chiar şi atunci când a împlinit 90 de ani." Britanicii trebuie să se aştepte din ce în ce mai mult, ca, pe viitor, ceilalţi membri ai familiei regale să-I ţină locul reginei la evenimentele regale.

Comentariile expertului sporesc îngrijorările din ultimele săptămâni legate de sănătatea reginei, aceasta fiind nevoită să-şi anuleze prezenţa la o serie de evenimente cheie din regat. Cel mai dureros pentru suverană a fost să se retragă de la ceremoniile tradiţionale de Ziua Comemorării eroilor din Primul Război Mondial, la ordinele doctorilor, după ce aceasta a făcut o entorsă la spate.

Într-o comunicat de presă, Palatul Buckingham a spus că regina a fost „dezamăgită” să rateze, pe 11 noiembrie, ceea ce se crede a fi cel mai important eveniment din calendarul ei. Înainte de a se retrage de la această ceremonie, temeri majore pentru sănătatea reginei s-au iscat atunci când aceasta a fost forţată să petreacă o noapte în spital în luna octombrie.

Suverana de 95 de ani trebuia să aibă o vizită de două zile în Irlanda de Nord pentru a marca centenarul acestei ţări, dar medicii i-au recomandat să se odihnească câteva zile la Castelul Windsor. Cu toate acestea, ea a fost internată la spital pentru investigaţii suplimentare. Este prima ei noapte petrecută în spital din anul 2013, atunci când a fost internată pentru a fi tratată de gastroenterită.

Mai multe