Prințesa Anne l-a luat puțin peste picior pe Charles, chiar în săptămâna încoronării

2 mai 2023   Case regale

Într-un rar interviu acordat postului canadian de televiziune CBS, sora actualului suveran a atins câteva puncte sensibile în conversație.

Buni prieteni dintotdeauna, Charles și sora lui mai mică, Anne, au fost mereu rebelii familiei, ceea ce i-a făcut să fie și complici ori confidenți. De data aceasta, însă, Prințesa Anne l-a luat puțin peste picior pe fratele său, chiar în săptămâna încoronării.

Practic, unica fiică a Reginei Elisabeta a II-a a glumit pe seama așteptării îndelungate a lui Charles de-a accede la tron și a pus la îndoială una dintre politicile regale emblematice ale acestuia. Ea a spus, într-un interviu acordat de la St. James pentru CBS Canada, că fratele ei nu se va schimba în momentul în care va prelua rolul de rege și asta pentru că, spune ea, el a "exersat puțin". Totuși, preluarea tronului de către fratele ei va provoca o "schimbare" în modul în care restul familiei îl susține. Ea a abordat, de asemenea, ideea că Charles dorește să subțieze rândurile celor admiși în Firmă. 

"Toată lumea știe la ce să se aștepte, pentru că se antrenează de ceva vreme și nu cred că se va schimba. Știți, el este angajat la propriul serviciu, cumva", a glumit ea.  Discutând despre rolul viitor al restului familiei, Prințesa Anne a spus că monarhul este figura "cheie": "Noi... ne vedem acolo pentru a sprijini acest rol".

Întrebată despre intențiile anunțate ale Regelui Charles al III-lea de a reduce dimensiunea monarhiei (atât în ceea ce privește numărul activ de membri ai Familiei Regale, cât și mai puțin personal casnic), Anne a spus că acest lucru a fost propus "când erau mai mulți oameni în jur". "Nu pare o idee bună din punctul meu de vedere, aș spune eu. Dar nu știu ce altceva putem face", a adăugat ea.

Prințesa Anne a răspuns, de asemenea, la sondajele de opinie care sugerează o lipsă tot mai mare de susținere pentru monarhie - inclusiv în Canada, unde 54% dintre oameni au considerat că țara ar trebui să pună capăt acum legăturilor cu monarhia britanică, în timp ce 46% nu au fost de acord. "Nu este o conversație pe care mi-aș dori-o neapărat, dar cred că este momentul s-o ave, totuși. Aș dori doar să subliniez faptul că monarhia oferă - împreună cu constituția - un grad de stabilitate pe termen lung care este, de fapt, destul de greu de obținut în orice alt mod".

FOTO: Profimedia

Mai multe