Prințesa Anne, tristă în primul mesaj public după ce a fost externată din spital! Cum se simte acum

1 iulie 2024   Case regale

Prințesa Anne, sora Regelui Charles al Marii Britanii, a petrecut mai multe zile la spital după ce a suferit răni minore la cap și o comoție cerebrală.

Ieri, 1 iulie, Prințesa Anne a transmis primul său mesaj de când a fost externată din spital, unde a fost tratată pentru leziuni minore la cap și comoție cerebrală. Prințesa regală, în vârstă de 73 de ani, care se recuperează în prezent la casa sa din Gatcombe Park, trebuia să participe la o ceremonie comemorativă în Canada pentru a marca centenarul Memorialului Național de Război din Newfoundland.

Guvernatorul general al Canadei a transmis un mesaj în numele ei, care spunea: „Cu profund regret nu pot fi alături de dumneavoastră astăzi, când comemorați eforturile curajoase și sacrificiile membrilor Regimentului Newfoundland care au intrat în luptă în prima zi a Somme".

Acesta a continuat: „Îmi amintesc cu plăcere că am fost alături de dumneavoastră în 2016, cu ocazia celei de-a 99-a comemorări a bătăliei de la Beaumont Hamel de către locuitorii acestei insule, și sunt profund întristată că nu vă pot fi alături din nou și vă transmit cele mai calde urări de bine în această zi specială de comemorare".

Publicația Hello Magazine transmite despre Prințesa Anne că aceasta s-a accidentat când se plimba pe proprietatea sa Gatcombe, prințesa regală suferind răni minore la cap și o comoție cerebrală.

În timp ce cauza exactă a rănilor sale nu a fost confirmată, se înțelege că echipa sa medicală e de părere că rănile Prințesei Anne ar fi cauzate de un impact potențial de la capul sau picioarele unui cal.

Ea a petrecut patru zile în spitalul din Bristol, unde a fost monitorizată în urma contuziei, înainte de a se întoarce vineri la Gatcombe Park pentru a se recupera. Prințesa Anne va reveni la angajamentele regale publice atunci când medicii îi vor recomanda să facă acest lucru în condiții de siguranță și confort.

Prințesa Anne nu le-a mulțumit medicilor care au tratat-o, însă la plecarea ei din spital, soțul, viceamiralul Tim Laurence, a declarat: „Aș dori să adresez cele mai calde mulțumiri întregii echipe de la Spitalul Southmead pentru îngrijirea, expertiza și amabilitatea lor în timpul scurtei șederi a soției mele".

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe