Prințesa Beatrice, postură neașteptată în scandalul sexual al tatălui său, Prințul Andrew

19 martie 2023   Case regale

Infamul frate mai mic al Regelui Charles și-a pus propria fiică într-o situație mai mult decât stânjenitoare.

Netflix pregătește un nou serial-bombă despre Casa Regală britanică, de data aceasta avându-l în vizor pe Prințul Andrew, cel ale cărui preferințe pentru prostituatele minore satisfăcute în trecut de amicul lui, miliardarul Jeffrey Epstein, sunt aduse pe ecrane. Serialul „Scoop“, bazat pe memoriile producătorului Sam McAlister, readuce, inevitabil, în discuție și culisele interviului dezastruos al Prințului Andrew la BBC din 2019. Ceea ce nu se știa, însă, până acum este rolul pe care l-a avut una dintre fiicele sale, Prințesa Beatrice, pusă de propriul tată  într-o situație mai mult decât stânjenitoare.

Interviul dezstruos

Potrivit presei britanice, interviul acordat de Prințului Andrew celor de la televiziunea de stat BBC a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai proaste interviuri din istoria monarhiei. În plină afacere Virginia Giuffre, Prințul Andrew, fiul cel mic al Reginei Elisabeta a II-a, a fost acuzat că este un prădător sexual, la fel ca și amicul lui, Jeffrey Epstein.

Dornic să se apere, Ducele de York a acceptat, să răspundă la întrebările lui Emily Maitlis în cadrul emisiunii „Newsnight“, pe 16 noiembrie 2019. Numai că, în loc să liniștească apele, scandalul a luat amploare, iar Prințul Andrew a fost dezonorat și înlăturat din funcțiile sale oficiale. De atunci, fiicele sale, Prințesele Beatrice și Eugenie, au fost nevoite să se retragă din vizorul public. Însă iată că Beatrice, în vârstă de 34 de ani, se află din nou în ochiul furtunii.

Ce rol ingrat a avut Prințesa Beatrice?

Potrivit producătorului „Newsnight“ Sam McAlister, Prințesa Beatrice a fost prezentă atunci când Prințul Andrew s-a întâlnit cu jurnalista Emily Maitlis. „Daily Mail“ relatează că Prințesa a vrut să-și susțină tatăl, lucru care a surprins personalul BBC. "Există lucruri mai rele decât să trebuiască să vorbești cu un membru al familiei regale despre acuzații de natură sexuală, este să o faci în fața fiicei tale", a comentat Sam McAlister, care nu-și poate imagina cum s-a simțit Prințesa Beatrice să asiste la acel interviul șocant. Beatrice "încerca doar să își protejeze tatăl", spune ea.

În timpul interviului, Prințul Andrew a făcut o serie de gafe și nu a ezitat să menționeze prietenia sa cu Jeffrey Epstein - care s-a sinucis pentru a scăpa de procesul său. Ducele de York a negat toate acuzațiile și a negat chiar și că ar fi cunoscut-o pe Virginia Guiffre, deși apare într-o fotografie în care o ține pe aceasta de talie - care este adevărata dovadă în acest caz. "În acea zi, eram acasă, eram cu copiii, am dus-o pe Beatrice la o pizzerie", a explicat el în fața camerelor de luat vederi. Ce-o fi gândit Prințesa Beatrice, prezentă în spatele camerelor, despre acel răspuns?

Cert e că filmul nu se va concentra doar pe acest interviu dezastruos. Va relata, de asemenea, "călătoria femeilor care au spart barierele de la Buckingham pentru a obține o știre care a dus la căderea catastrofală a fiului preferat al Reginei". Și la fel de sigur este că Prințesa Beatrice va fi și ea reprezentată în această poveste, fiind interpretată de actrița Charity Wakefield.

FOTO: Profimedia

Mai multe