Prinţesa Charlene de Monaco dă primele semne de viaţă după ce a fost spitalizată de urgenţă la începutul lunii

15 septembrie 2021   Case regale

Prinţesa Charlene de Monaco dă noi semne de viaţă din Africa de Sud.

La începutul acestei luni, prinţesa a fost spitalizată în ţara ei natală, după ce a leşinat din cauza complicaţiilor apărute în urma infecţiei contractate la nivelul sinusurilor. Ei bine, acesta a fost un motiv destul de serios pentru ca admiratorii prinţesei să se îngrijoreze pentru sănătatea acesteia. Din fericire, totul este bine acum, lucru garantat chiar de către Charlene, care a reapărut pe social media, cu o postare nouă.

Prinţesa a postat pe contul ei de Instagram o fotografie cu copiii ei, Jacques şi Gabriella, de la un show canin organizat la Monaco. "Petrecând timp cu mătuşica Prinţesa Caroline şi verişorii lor", a fost mesajul scris de Charlene în completarea pozei în care gemenii ei apar însoţiţi de sora mai mare a Prinţului Albert.

        View this post on Instagram                       A post shared by HSH Princess Charlene (@hshprincesscharlene)

View this post on Instagram

A post shared by HSH Princess Charlene (@hshprincesscharlene)

Printre momentele importante pe care Charlene le-a pierdut de când este blocată în Africa de Sud se numără şi începutul şcolii de către gemenii ei, aceştia fiind duşi la cursuri doar de către tatăl lor, în acest an. Albert a răspuns, recent, speculaţiilor legate de plecarea definitivă a lui Charlene în Africa de Sud, într-un interviu acordat revistei People.

Suveranul Principatului de Monaco a negat că soţia lui ar fi fugit în ţara natală sau că aceştia ar fi în pragul divorţului, subliniind că este vorba doar despre o problemă medicală care o împiedică să se întoarcă la Monaco.

Mai multe