Prinţesa Diana a fost avertizată. Ce scrisoare misterioasă i-a trimis Camilla?

17 februarie 2022   Case regale

Cu toţii cunoaştem povestea celui mai cunoscut triunghi amoros de la casa regală britanică.

Este vorba despre cel format de Prinţesa Diana, Prinţul Charles şi Camilla Parker-Bowles. Puţini cunosc, însă, faptul că cele două rivale în amor se cunoşteau dinainte de nunta Dianei cu Charles, care a avut loc în 1981.

Ba chiar se poate spune că, în acele vremuri, Camilla şi Diana erau prietene. Penny Junor, biografa Camillei, susţine că, după ce Diana şi Charles s-au logodit, cei doi au devenit oaspeţi frecvenţi în casa Camillei şi a primului ei soţ, Andrew Parker Bowles. Femeile s-au înţeles bine şi, într-o zi, cu câteva luni înainte de nunta regală, Camilla i-a trimis Dianei o scrisoare.

Era vorba despre un bilet cu o invitaţie la prânz într-un restaurant exclusivist din Londra. Diana a fost de acord să se întâlnească la restaurant, iar în timpul mesei, Camilla i-a spus viitoarei prinţese că speră să se mai poată vedea cu Charles la vânătoare (pasiunea lor comună) şi după ce acesta se însoară.

Această cerere i s-a părut nepotrivită Dianei şi, dacă prinţesa nu avea nicio bănuială legată de cei doi, cu siguranţă a început să aibă după ce s-a văzut cu Camilla la masă.

Mulţi ani mai târziu, în 1989, Diana a avut curajul s-o confrunte pe amanta soţului său la o petrecere aniversară a surorii Camillei. Diana i-a spus atunci că ştie ce se întâmplă între ea şi Charles, iar Camilla i-a răspuns: “Ai tot ce ţi-ai dorit. Toţi bărbaţii din lumea asta sunt îndrăgostiţi de tine şi ai doi copii frumoşi. Ce vrei mai mult?”.

“Îl vreau pe soţul meu!”, a fost replica faimoasă a Prinţesei Diana, care a divorţat oficial de Charles în 1996, cu un an înainte să moară într-un accident de maşină.

Mai multe