Prințul Albert de Monaco și-a dus gemenii la Disneyland Paris. Micuții s-au distrat cu Mickey și Minnie

20 mai 2022   Case regale

Prințul Albert, Prințesa Gabriella și Prințul Jacques s-au bucurat de toate minunățiile oferite de grandiosul parc de distracții.

În locul unde magia se întâmplă, micuții Prințului Albert și ai Prințesei Charlene de Monaco s-au bucurat de toate surprizele oferite copiilor. Gemenii în vârstă de 7 ani au avut ocazie să stea de vorbă cu Mickey și Minnie, celebrele gazde ale Disneyland Paris.

O oază de relaxare la câțiva kilometri depărtare de Capitala Franței, parcul de distracție poate satisface orice pretențios. Chiar și pe copiii care locuiesc deja într-un castel.

Prințesa Gabriella și Prințul Jacques s-au bucurat de timpul petrecut împreună cu tatăl lor și s-au fotografiat în fața magnificului castel, împreună cu îndrăgitele personaje Mickey și Minnie.

Personajele regale au vizitat vastul parc de distracții cu ocazia aniversării a 30 de ani de când și-a deschis porțile. Nu este prima dată când cei mici ajung aici. Copiii Prințului Albert au mai vizitat DisneyLand Paris și în aprilie 2019. Din fotografiile oferite de DISNEYLAND PARIS, se observă încântarea celor doi copii. Micul prinț face un semn cu degetele, cum că totul este OK, iar fetița radiază de fericire alături de îndrăgitul Mickey Mouse.

Cea mai recentă apariție în public a gemenilor a fost pe 7 mai, când au fost alături de părinții lor la un meci de rugby, la Monaco. Evenimentul a reprezentat a doua ieșire în public a lui Charlene, de când a revenit la Monaco după ce a fost internată la o clinică elvețiană, timp de 4 luni, unde a primit tratament pentru epuizare fizică și emoțională. În excursia la Disneyland, Charlene nu a participat.

Foto: SYLVAIN BECHE/DISNEYLAND PARIS

Mai multe