Prinţul Harry şi cântăreaţa Adele s-au întâlnit în secret. Cum a reacţionat Meghan Markle după ce a aflat că soţul ei a plecat, noaptea, de acasă
În timp ce soţia lui, atunci când nu are grijă de micuţul Archie, e închisă în biroul ei, încercând să intre în video call-uri cu persoane care să o ajute să reintre în forţă la Hollywood, prinţul Harry se furişează la “vecina” Adele, care locuieşte în acelaşi cartier cu ei şi care îi este o mai veche prietenă.
Revista australiană New Idea a dezvăluit că Meghan a aflat de la angajaţi că Harry nu e acasă, în timp ce îl cauta într-o seară: “Nu este vorba despre faptul că Harry încearcă să ascundă această prietenie fără beneficii, însă Meghan a devenit obsedată să demonstreze că viaţa lor e mai bună acolo şi nu mai e atentă la tot ce se întâmplă în jurul ei”, a declarat un prieten. Potrivit sursei, aceasta nu este singura dată când Harry s-a dus în vizită la solista britanică, cei doi preferând să consume câte un pahar, seara, la barul ei din luxoasa vilă californiană. Toată lumea care îl cunoaşte pe Harry comentează că nu este în elementul lui acolo şi că face tot posibilul să se adaptaze. Gurile rele nu au întârziat să comenteze o declaraţie mai veche a lui Adele, făcută pentru revista Glamour: “ Ştiu că am spus că nu aş ieşi niciodată cu un roşcat, dar e vorba de Prinţul Harry ! Aş deveni o adevărată ducesă atunci”.
Şi chiar dacă cei doi nu împărtăşesc sentimente… periculoase pentru relaţia lui cu Meghan, se pare că actriţei nu i-a picat prea bine să afle de la personalul din casă că soţul său se furişează la un pahar de vin cu cântăreaţa milionară în timp ce ea încearcă să îşi refacă viaţa departe de Buckingham. Mai ales acum când Adele arată senzaţional după cura de slăbire miraculoasă.