Prințul William își plănuiește deja propria încoronare, iar schimbările vor fi majore

16 mai 2023   Case regale

Chiar dacă pentru unii ar putea părea o grabă nejustificată, evenimentele de tipul urcării pe tron a unui nou monarh necesită o pregătire minuțioasă și sunt gândite cu mult timp în avans, întrucât nu se știe niciodată când se va face predarea de ștafetă.

Nici nu s-a liniștit bine Londra după succesiunea de evenimente grandioase ce țin încă de anul trecut - Jubileul de Platină, înmormântarea fostei suverane Elisabeta a II-a și încoronarea noului Rege Charles al III-lea - că se poartă deja discuții pentru preferințele și detaliile care vor marca încoronarea Prințului moștenitor William, primul în linia succesiunii la tron.

Și asta dintr-o rațiune foarte practică: chiar dacă acest lucru poate părea macabru, monarhii trebuie să fie pregătiți pentru inevitabil, iar fiecare detaliu al unei ceremonii regale trebuie să fie pregătit cu mult timp înainte. Chiar și Regina Elisabeta și-a planificat din timp... propria înmormântare.

Se aude, însă, că William și-ar dori o ceremonie mai modernă. Sursele susțin că Prințul de Wales caută să "facă încoronarea sa să pară cât mai relevantă" pentru o populație din secolul XXI. În timp ce unele elemente trebuie menținute - va fi cu siguranță o slujbă religioasă în Westminster Abbey - se spune că William vrea să elimine unele porțiuni care ar putea fi considerate învechite. Printre acestea se numără "omagiul poporului", în care cetățenilor coroanei li se cere să jure credință monarhului. (Conform The Guardian, omagiul era în mod tradițional o poruncă, dar Palatul l-a atenuat la o simplă invitație).

Se presupune că Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis vor fi suficient de mari pentru a juca un rol activ în cadrul ceremoniei, dar este posibil ca William să nu le ceară să depună jurământul "omagiului de sânge", cel în care copiii monarhului jură loialitate cu un sărut.

În ceea ce privește zvonurile potrivit cărora Prințul William intenționează să-i excludă pe Prințul Harry și pe soția acestuia, Meghan Markle, de la ceremonia sa - ei bine, putem doar spera că frații se vor fi împăcat până atunci.

FOTO: Profimedia

Mai multe