Regina cu cea mai urâtă dantură! De ce erau dinţii mamei Elisabetei într-o stare atât de proastă?

21 februarie 2022   Case regale

Ce ştim despre răposata Regină-Mamă Elisabeta?

A fost mama actualei regine a Angliei şi soţia Regelui George al VI-lea, a trăit nu mai puţin de 102 şi-a avut o impresionantă colecţie de bijuterii.

Dar bunica Prinţului Charles a fost faimoasă şi dintr-un motiv mai puţin plăcut sau estetic. Dantura ei foarte proastă, cu atât mai mult cu cât vorbim de un membru al familiei regale, care-şi permitea cei mai buni dentişti.

Cunoscută cu supranumele de Ducesa Zâmbăreaţă, Regina-Mamă dădea apă la moară criticilor atunci când zâmbea şi lăsa la vedere dinţii aproape înnegriţi, mai ales în ultima parte a vieţii sale.

“Regina Mamă s-a născut în 1900, deci într-o epocă în care stomatologia, aşa cum o cunoaştem astăzi, era complet diferită. Stomatologia era atunci mai invazivă şi cuprindea în principal extracţii în cazul în care un dinte sau o măsea prezentau o problemă. Partea preventivă cu care suntem familiarizaţi acum, cum ar fi detartrajul, nu era cunoscută. Stomatologia estetică modernă, care ţinteşte un zâmbet alb strălucitor, pur şi simplu nu a fost disponibilă Reginei Mame pentru cea mai mare parte a vieţii ei”, susţine Matthew Rose, un specialist stomatolog, pentru The Daily Express.

Regina-mamă ar fi putut opta pentru lucrări stomatologice mai târziu în viaţă, dar se pare că nu i-a mai păsat să facă vreo modificare la bătrâneţe.

În plus, dantura deteriorată a Reginei-Mame a fost cauzată şi de obsesia acesteia pentru dulciuri, dar şi de, spun specialiştii, numeroasele viroze de care a suferit, care duc la slăbirea sănătăţii dentare.

Ei bine, când vine vorba despre fiica sa, Regina Elisabeta, aceasta afişează şi astăzi, la 95 de ani, o dantură demnă de invidiat, semn că suverana s-a preocupat mai mult de sănătatea dinţilor ei decât regretata ei mamă.

Foto: profimedia

Mai multe