Regina Elisabeta i-a primit pe Joe şi Jill Biden la Windsor. Preşedintele american a făcut o remarcă interesantă despre suverană

14 iunie 2021   Case regale

Zilele trecute a avut loc, în sfârşit, întâlnirea istorică dintre prima familie americană şi Regina Elisabeta a Angliei.

Preşedintele american Joe Biden şi soţia sa, Jill Biden, au fost primiţi, ieri, de către suverană la castelul Windsor, şi după o întâlnire formală au luat un ceai cu regina, într-un cadru privat.

După întâlnire, preşedintele american le-a spus reporterilor că suverana de 95 de ani îi aminteşte de mama lui, Catherine Biden, care a decedat la vârsta de 92 de ani, în anul 2010.

"Nu cred că s-ar simţi insultată dacă spun că îmi aduce aminte de mama mea, atât la nivel fizic, cât şi cel al generozităţii", a declarat Joe Biden. Acesta a mers şi mai departe cu asemănările, arătând că atât mama lui, cât şi Regina Angliei au avut câte patru copii. În familia Biden, Joe este cel mai mare copil ca vârstă.

Cu ocazia întâlnirii cu regina, Prima Doamnă a Americii a purtat un costum în două piese într-o nuanţă plăcută de bleu, în valoare de 1.000 de dolari, asortat cu cravata soţului ei, în timp ce suverana Angliei a purtat o rochie roz cu print floral, completată de o pălărie în aceeaşi nuanţă.

Foto: Profimedia

Mai multe