Regina Elisabeta, ţinută departe de strănepoata botezată cu numele ei de alint. Când o va întâlni, cel mai probabil, pe Lilibet Diana?

17 iunie 2021   Case regale

Toată lumea este fascinată de venirea pe lume a fetiţei Ducilor de Sussex, Lilibet Diana.

Şi toţi speră ca, într-o încercare de reconciliere a acestora cu familia regală britanică, micuţa să fie botezată în Anglia.

Meghan Markle şi Prinţul Harry au devenit în urmă cu mai puţin de două săptămâni părinţii unei fetiţe pe numele ei Lilibet Diana Mountbatten-Windsor. Aceasta este primul strănepot al reginei care se naşte în afara Angliei şi, deşi este a opta în linia de succesiune la tron, viaţa ei va fi departe de cutumele regale.

Cel mai trist pentru regină, în primul rând, este că aceasta îşi va vedea strănepoata, pentru mult timp de-acum încolo, doar prin Zoom sau alte aplicaţii de comunicare video. Iar dacă micuţa Lilibet nu va fi botezată în Marea Britanie, aşa cum este cel mai probabil, lucrul acesta va fi o mare lovitură pentru suverană, conducătoarea Bisericii Angliei şi o femeie foarte credincioasă şi în particular.

Corespondentul regal al ziarului Daily Mirror, Russell Myers, este de părere că prima întâlnire dintre familia regală britanică şi Lilibet va avea loc fie la reuniunea de Crăciun de anul acesta, fie la sărbătoarea Trooping the Colour din luna iunie a anului viitor.

Mai multe