Regina Letizia, la o gală de premiere cu o rochie de până-n 100 de euro

14 aprilie 2023   Case regale

Suverana Spaniei a adus primăvara în garderoba ei cu un outfit foarte colorat și la îndemâna oricui.

Regina Letizia a Spaniei a avut o apariție foarte primăvăratică la un eveniment în Cordoba. Soția Regelui Felipe, în vârstă de 50 de ani, s-a aflat în sudul Spaniei pentru turneul talentelor și pentru evenimentul de anunțare a premianților, organizat de Fundația Prințesa Girona. Fundația a fost înființată pentru a-i ajuta pe tineri să se pregătească pentru viitor - atât pe plan profesional, cât și personal - și se concentrează pe determinarea tinerilor care au avut succes în viață să devină modele pentru alții.

Regina Letizia a fost fotografiată pozând în selfie-uri cu tinerii fani regali, care nu și-au putut ascunde entuziasmul la sosirea ei. Ea a zâmbit, de asemenea, în timp ce îi saluta pe oamenii care stăteau la coadă pentru a primi o strângere de mână de la ea.

Oricum, prezența sa n-avea cum să treacă cu vederea, de vreme ce ținuta sa înflorată a ieșit în evidență prin coloritul său viu. În sine, o rochie cu un croi destul de convențional, scos din anonimat prin acea găselniță de design din talie - un soi de cravată reglabilă, cu o prindere de tip inel - rochia confecționată dintr-o țesătură creponată  este de la brandul spaniol Cayro și costă puțin peste 96 de euro.

Cu alte cuvinte, pasionatele de modă și fanele stilului regal își pot compune o ținută identică cu sub 100 de euro. De bună seamă, trebuie să aibă și o pereche de pantofi tip stiletto de culoare roz. care să completeze aspectul elegant și ă scoată în evidență modelul, care abundă în flori roz, galbene, portocalii și liliachii.

O fană a brandurilor Hugo Boss și Carolina Herrera, Regina Letizia obișnuiește să-și mai cumpere haine și de la brandurile mass market, pe care le combină cu piese de calitate, care ridică, de fapt, cota ansamblului simplist.

FOTO: Profimedia

Mai multe