Regina Letizia, splendoare în roşu în vizita ei oficială din Cuba

13 noiembrie 2019   Case regale

Regina în vârstă de 47 de ani este una dintre cele mai frumoase membre ale curţilor regale europene. 

Este vorba despre Regina Letizia, soţia Regelui Felipe al Spaniei. Cei doi se află, zilele acestea, într-o vizită oficială de patru zile în Cuba, aceasta fiind prima vizită de stat a suveranilor spanioli într-o fostă colonie. 

Sosiţi, ieri, în Cuba, Felipe şi Letizia au avut deja două apariţii oficiale, prilej pentru noi s-o admirăm pe frumoasa regină în două ţinute diferite: una văratică, de zi, şi una de seară, sexy şi de un roşu aprins.

În seara zilei de ieri, Letizia a fost o prezenţă superbă la o gală de dans din Havana, acolo unde ea şi Regele Felipe au fost invitaţii de onoare ai politicienilor cubanezi. 

Regina şi-a completat rochia cea roşie cu o pereche de sandale aurii superbe, abordând şi un coc şic şi accesorii în ton.

Aşteptăm şi alte ţinute cool ale spanioloaicei în vizita ei în Cuba.

Foto: profimedia

Mai multe