S-a reîncarnat Prinţesa Diana? Un băieţel de patru ani consideră că este fosta soţie a Prinţului Charles
Unele persoane cred în reîncarnare, altele nu. Unele persoane vorbesc despre reîncarnare, altele nu. Iar unele persoane chiar consideră că s-au reîncarnat!
Despre această ultimă ipoteză a vorbit prezentatorul australian David Campbell, care a dezvăluit că fiul său, Billy, pretinde că Prinţesa Diana s-a reîncarnat în el. Potrivit Mediafax, care îi citează pe jurnaliştii de la Daily Star, totul a început atunci când Billy Campbell avea doi ani.
„Cineva i-a dat soţiei mele un card cu Lady Di pe el, iar Billy a arătat spre el şi a zis: «Uite, sunt eu când eram prinţesă». Lisa i-a arătat o altă fotografie cu Diana. «Ăsta sunt eu prinţesă. Şi într-o zi sinerele au sosit şi nu am mai fost». Oare Billy va creşte şi nu îşi va mai aminti niciodată despre asta? Ar putea fi cu adevărat reîncarnarea prinţesei?“, a spus prezentatorul australian.
David Campbell chiar a mers mai departe şi a afirmat că fiul său a vorbit inclusiv despre prinţii William şi Harry, dar şi despre John, fratele Prinţesei Diana. Mai mult decât atât, Billy a descris cum arată Balmoral, reşedinţa de Crăciun a Reginei Elisabeta.