Schimbare radicală în relația lui Catherine cu Camilla. Ce s-a întâmplat după Încoronare?

8 mai 2023   Case regale

Relația celor două membre ale Familiei Regale nu va mai fi aceeași ca până acum, iar soția Prințului William nu are încotro.

De când a intrat în Familia Regală, Kate Middleton a încercat să aibă o relație cordială cu Camilla Parker Bowles, în ciuda animozității resimțită și acum din partea Prințului William din cauza trecutului scandalos, atât de dureros pentru mama lui, regretata Prințesă Diana. De altfel, și Charles a tot încercat, de-a lungul anilor, să aplaneze conflictul dintre aleasa lui și băieții săi și să-i facă pe toți din familie să îi accepte alegerea. Iar acum, că iubirea vieții lui, Camilla, are parte și de legitimarea conferită de încoronare, cu atât mai mult toți cei din Firmă trebuie să-i arate acesteia respectul cuvenit.

Dacă, după căsătoria cu Charles din aprilie 2005, Camilla Parker Bowles devenea Ducesă de Cornwall, după moartea suveranei Elisabeta a II-a ea a devenit Regină consoartă. Cumva, însă, Camilla l-a convins pe Charles să dea un decret prin care sintagma „consoartă“ să fie scoasă, astfel că, de la încoronarea sa din 6 mai, este cunoscută, simplu, drept Regina Camilla. Și iată cum, de la „nou-venita“ în familie, care era nevoită să le facă tuturor reverențe și să stea tăcută, la locul ei, acum Camilla îi are pe toți... la picioarele ei. La propriu!

Căci, odată cu încoronarea sa, s-a inversat și relația dintre ea și restul membrilor Familiei Regale, la fel și regulile de salut și de raportare la noul ei statut. Prin urmare, îi convine sau nu, Prințesa de Wales nu o va mai saluta pe Regina Camilla cu o încuviințare din cap, ci cu o reverență, ea situându-se acum ierarhic sub Camilla. 

O situație cu care se confruntă acum și Prințul William, care se va vedea nevoit, pentru prima oară, să-i facă plecăciuni tocmai femeii care a făcut-o să sufere atâția ani pe mama lui, Prințesa Diana. Iar acest lucru se va schimba doar odată cu urcarea lui pe tron, când va deveni Regele William al V-lea.

Cum, însă, mai e mult până atunci, ne așteptăm să vedem câteva reverențe și plecăciuni de acest fel în fața Reginei Camilla.

FOTO: Getty Images

Mai multe