Una dintre fostele doamne de onoare ale Elisabetei a II-a a părăsit Palatul cu scandal
Ruşine la cel mai înalt nivel! Lady Susan Hussey a fost alungată de la Buckingham, după ce a fost acuzată de rasism.
Lady Susan Katharine Hussey, una dintre doamnele de onoare ale Reginei Elisabeta a II-a, confidentă a sa de peste 60 de ani, dar şi una dintre naşele de botez ale Prinţului William, se bucura de un statut privilegiat la Buckingham. Timp de zeci de ani, baronesa Hussey de North Bradley a fost o figură-cheie și de încredere în cadrul Casei Regale şi a ajutat la organizarea multor evenimente ale Familiei Regale la Palatul Buckingham.
Din păcate, la cei 83 de ani ai săi, ea a părăsit Palatul cu scandal, fiind nevoită să renunțe la rolul său de consilier regal după, în cadrul unei recepții găzduite de Palatul Buckingham, a făcut "comentarii inacceptabile și profund regretabile" la adresa lui Ngozi Fulani, fondatoarea de culoare a organizației caritabile Sistah Space, cu sediul la Londra, care se ocupă de protecţia victimelor abuzului domestic. Mai concret, Lady Susan a întrebat-o în mod repetat de unde este "cu adevărat", având păreri tendenţioase la adresa lui Fulani, care a şi postat pe Twitter incidentul.
"Am fost în stare de șoc după ce s-a întâmplat și oricine mă cunoaște știe că nu accept astfel de prostii", a Ngozi Fulan în cadrul unui interviu. "Dar a trebuit să mă gândesc la atât de multe lucruri. Ca persoană de culoare, aş fi vrut să spun ceva, dar pentru că eram la Palat, ceea ce s-a întâmplat ar fi fost automat văzut ca fiind vina mea, ar fi decredibilizat şi prejudiciat organizaţia mea, Sistah Space".
Prinţul William, care este finul lui Lady Susan, a aflat de acest incident în timpul vizitei făcute împreună cu soţia sa, Prinţesa Kate, în Statele Unite. Imediat, un purtător de cuvânt al prințului a condamnat rapid comentariile acesteia, declarând că "rasismul nu-și are locul în societatea noastră" și că aceste "comentarii au fost inacceptabile și este corect ca persoana respectivă să se retragă cu efect imediat".
Lady Susan, decorată ca Dame cu medalia de Mare Cruce a Ordinului Regal Victorian (cea mai înaltă distincţie conferită de un suveran britanic) şi al cărei soț, Marmaduke Hussey, este portretizat în sezonul 5 al controversatului serial "The Crown", s-a alăturat Casei Regale după nașterea prințului Andrew, în 1960, și a fost angajată inițial pentru a ajuta să răspundă la un flux de scrisori în numele regretatei regine. Se pare că era cunoscută în cadrul Casei Majestății Sale ca "Number One Head Girl" și a fost descrisă ca fiind una dintre persoanele de încredere care au ajutat-o pe suverană în ultima perioadă a vieții sale. Apropierea lor a fost evidentă atunci când Lady Susan a însoțit-o pe Regină la înmormântarea Ducelui de Edinburgh, după moartea acestuia la vârsta de 99 de ani.
FOTO: Profimedia