VIDEO Prințul Harry face aluzie la o vizită în Marea Britanie într-un nou mesaj

7 februarie 2023   Case regale

În primul său mesaj de după lansarea volumului său de memorii, "Spare", Ducele de Sussex le dă speranțe fanilor săi că-l vor revedea din nou șa Londra.

Prințul Harry a postat un apel pasionat la acțiune și a făcut aluzie la o întoarcere în Marea Britanie, în timpul unui mesaj video filmat chiar în grădina vilei sale din Montecito, California.

"În ultimii 15 ani în care am patronat organizația WellChild, am fost extrem de recunoscător pentru munca pe care o fac cei implicați în acest proiect și am fost mișcat de poveștile pe care le aud și de oamenii pe care îi întâlnesc", și-a început Prințul Harry discursul. Apoi a confirmat că va participa la ceremonia de decernare a premiilor din Marea Britanie: "În fiecare an aștept cu nerăbdare să mă întâlnesc cu câștigătorii premiilor și să fac cunoscută această organizație caritabilă incredibilă", mai spune el, care patronează această organizație încă din anul 2007.

WellChild este organizația caritabilă națională din Marea Britanie care sprijină copiii și tinerii cu nevoi excepționale de sănătate să fie îngrijiți la domiciliu în loc de spital, ori de câte ori este posibil.

Ducele și Ducesa de Sussex trebuiau să participe la ceremonia de decernare a premiilor WellChild de anul trecut, pe 8 septembrie, dar s-au retras pentru ca Harry să poată călători în Scoția, în ziua în care a fost convocat la Balmoral pentru un ultim "Adio!" spus Reginei. Din păcate, demersul lor nu l-a ajutat pe Ducele de Sussex să ajungă la timp la căpătâiul bunicii sale...

Și, în ciuda faptului că nu a putut să se întâlnească personal cu câștigătorii de anul trecut, Prințul Harry și-a îndeplinit promisiunea și a făcut un apel video emoționant către câștigători și familiile lor în luna octombrie, din casa lui din Montecito.

În 2023 însă, se pare că nu va rata evenimentul și, spre final de an, va reveni în Marea Britanie pentru a sprijini acest proiect de suflet.

FOTO: Profimedia

Mai multe